Seară duhovnicească: ”Tinerii între a vrea și a fi”

3369

Miercuri, 18 noiembrie, ora 18.00, invităm tinerii de toate vârstele la o seară duhovnicească în incinta bisericii USM.

Tema discuției va fi ”Tinerii între a vrea și a fi” și este prilejuită de Ziua Internațională a Studenților.

Cu acesată ocazie invităm pe foștii studenți și membri ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși, care au animat serile duhovnicești în ultimii 25 de ani.

Programul va include recital de poezie și cântări duhovnicești, iar tinerii prezenți se vor alege cu cărți și reviste ortodoxe.


Articole postate de același autor
2122

Duminica Înfricoșătoarei Judecăți la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Călărășeuca

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul viețuitoarelor şi creştinilor sfintei mănăstiri „Adormirea Maicii Domnului” din Călărășeuca, săvîrșind împreună cu un sobor de preoți și diaconi Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie. După citirea pericopei evanghelice, Ierarhul a adresat credincioșilor prezenți la slujbă un cuvînt de învățătură în […]