Actualitate

Sărbătoarea Tăierii împrejur a Domnului și a Sf. Vasile cel Mare celebrată la Catedrala Episcopală din Soroca

1714

La data de 14 ianuarie, când Biserica prăznuiește Tăierea împrejur a Domnului, pomenirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare și începutul Noului An calendaristic (stil vechi), PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove a slujit împreună cu clericii Catedralei Episcopale și enoriașii prezenți la Sfânta Liturghie în biserica centrală a orașului Soroca, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Adresându-se binecredincioasei adunări, Episcopul Ioan a vorbit despre importanța fiecărui eveniment în parte dintre cele trei și despre felul cum trebuie să petreacă un bun creștin această zi însemnată.

Totodată, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de felicitare tuturor credincioșilor care poartă numele Vasile, îndemnându-i să ia aminte la viața marelui luminător și să-i ceară în tot timpul vieții mijlocirea în fața Dreptului Judecător.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Episcopul Sorocii a oficiat slujba Te Deum-ului de Anul Nou și a transmis urarea de „La mulți ani” tuturor credincioșilor. De asemenea, respectând tradiția, Episcopul Ioan, împreună cu preoții slujitori au semănat credincioșii.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole postate de același autor
3371

La Chișinău s-a desfășurat Marșul tăcerii pentru susținerea familiei tradiționale

Mii de slujitori și credincioși din toate colțurile republicii au răspuns apelului Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir și au participat la un marș al tăcerii dedicat valorilor familiei tradiționale, așa cum o știm din moși strămoși – ca loc unde copiii deprind dragostea de cele sfinte, învață respectul față de datinile și tradițiile noastre și capătă încrederea […]