Sub masca cinstirii unui sfânt legendar din sec. III, care chipurile binecuvânta pe ascuns căsătoriile tinerilor, în fiecare an, la 14 februarie, îndrăgostiţii din întreaga lume cad pradă manipulării comerciale a perverşilor lumii acesteia, care nu ştiu ce „sărbători” să mai inventeze pentru a câştiga din tot ce se poate (flori, restaurante, hoteluri, călătorii, diverse cadouri, concerte, cluburi de noapte, reclame etc.). În fiecare lună trebuie să existe câte o „sărbătoare” pentru a câştiga cât mai mulţi bani şi, dacă e posibil, din nimic, pentru că „scopul scuză mijloacele”. Astfel, la trecerea dintre octombrie şi noiembrie avem Halloween, în decembrie un Crăciun tot mai păgân (care e ţinut o lună întreagă), la 1 ianuarie – Anul Nou, pe 8 martie – „ziua femeilor”, în aprilie – un Paşti tot mai păgân, în mai – sărbătoarea florilor (mai ales în unele ţări), iar vara şi până prin septembrie e sezon estival (cu cântece de genul: „la mare / la soare / fetiţele sunt goale…”). Rămâne o lacună financiară pentru luna februarie, dar situaţia e salvată de „ziua îndrăgostiţilor” pe 14 februarie (+ „ziua armatei” la ruşi, pe 23 februarie şi "Dragobete" la români, pe 24 februarie). Prin urmare, distracţia şi banii se rulează anul împrejur, pe prostia naivilor. Iar dacă „sărbătorile” au şi o conotaţie religioasă, numărul naivilor şi ignoranţilor e şi mai mare…
Trecând peste legenda vieţii „Sfântului Valentin”, care nu este confirmată istoric, constatăm că, de fapt, avem de-a face cu o sărbătoare păgână, numită la vechii romani „Lupercalia”, închinată zeului fertilităţii Lupercus. Încă de atunci, la jumătatea lunii februarie, romanii aduceau jertfe acestui zeu, mulţumindu-i pentru fertilitatea pământului, dar şi a oamenilor şi animalelor.
Abia prin sec. XIV, în Anglia, sărbătoarea demult uitată a vechilor romani este resuscitată într-o haină pseudo-creştină şi e legată de pomenirea Sf. Valentin. Cel mai mult au contribuit la aceasta scriitorii englezi Geoffrey Chaucer şi John Gower. Ca istoria să fie credibilă, se mai spune că „sărbătoarea” a fost instituită încă în anul 498 chiar de către Biserica Romană, dar documentele istorice nu confirmă o astfel hotărâre a Bisericii. Mai mult decât atât, în cadrul reformei calendaristice din 1969, Biserica Romano-Catolică a exclus pomenirea Sf. Valentin din data de 14 februarie, pe motiv că nu există nici o informaţie veridică despre viaţa acestui sfânt şi felul în care acest nume a ajuns în calendar, lăsând pe 14 februarie doar pomenirea Sfinţilor Chiril şi Metodiu, apostolii slavilor.
Cei mai renumiţi sfinţi cu numele „Valentin” în Biserică sunt: Sfântul Mucenic Valentin din Durostorum (28 aprilie 228); Sfântul Sfinţit Mucenic Valentin, episcop de Terni-Italia (30 iulie 273, în timpul împăratului Aurelian) şi Sfântul Sfinţit Mucenic Valentin, preot din Roma (6 iulie 269, în timpul împăratului Claudiu). La aceştia se mai adaugă câţiva sfinţi ruşi din sec. XX, dar un Sfânt Valentin în rangul de episcop, care să fi fost martirizat pe 14 februarie 269, aşa cum spune legenda, nu există nici în calendarul roman, nici în cel ortodox.
Pe de altă parte, chiar dacă am admite tot ce se spune la moment despre „Sf. Valentin”, el oricum nu aproba concubinajul şi desfrâul pe care-l vedem acum în rândul tinerilor. Deci, dragi tineri, dacă vă iubiţi cu adevărat, căsătoriţi-vă şi asumaţi-vă întreaga răspundere pentru aceasta, dar nu trăiţi în desfrânare şi în „relaţii de probă”. Nu căutaţi să faceţi nunţi după moda timpului, îmbogăţindu-i pe alţii cu nunta voastră, ci înregistraţi-vă căsătoria şi cununaţi-vă în Biserică, căutând să plăceți lui Dumnezeu, nu oamenilor. Chiar şi vechii romani, deşi erau păgâni, cinstindu-l pe Lupercus, puneau un mare accent pe fertilitate şi se bucurau de aceasta, pe când societatea modernă promovează „sexul fără urmări”, adică fără copii. Dar, până la urmă, tocmai fugind de urmările fireşti ale relaţiilor sexuale, adică naşterea de copii, şi căutând doar plăcerea trupească de moment, asupra celor mai mulţi se răsfrâng urmări foarte grave în planul sănătăţii trupeşti şi sufleteşti. Şi toate acestea nu sunt propriu-zis pedepse de la Dumnezeu, ci rezultatul înţelegerii debordante a dragostei…
