Sărbătoarea împărătească „Schimbarea la Față a Domnului” la Catedrala Episcopală din Soroca

2942

De Sărbătoarea împărătească „Schimbarea la Față a Domnului”, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală Adormirea Maicii Domnului din orașul Sorca, împreună cu slujitorii sfântului locaș.

La această sărbătoare au participat mulțime de credincioși, care în această zi, conform tradiției au venit cu struguri în semn de recunoştinţă adusă lui Dumnezeu care dăruieşte oamenilor darurile Sale, daruri care se obţin prin binecuvântarea lui Dumnezeu.

După citirea Evangheliei, Vlădica Ioan a rostit o predică, îm care a menționat următoarele: „Iubiți credincioși, Schimbarea la față a Domnului nostru Iisus Hristos, presupune și ne determină pe noi pe toți la o transfigurare interioară a vieții noastre.

Sărbătoarea Schimbării la Faţă este prin excelenţă aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci că scopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale dumnezeieşti. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a atras în mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării acestei lumini.”

La încheierea slujbei au fost sfințite prinoasele de poamă, ca semn de recunoştinţă adusă lui Dumnezeu care dăruieşte oamenilor darurile Sale.

sursa http://ioanmosnegutu.info


Articole Asemănătoare
4924

Gânduri la Duminica Orbului

Că s-a învârtoşat inima poporului acestuia şi cu urechile sale greu a auzit şi ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă la Mine şi să-l vindec”. (Isaia 6,10). Există în lumea noastră asemenea peisaje triste, melancolice, imagini […]

Articole postate de același autor
5648

„No, acum ştii de ce purtăm reverendă?”

La un moment, ne povesteşte cum s-a întâlnit Klaus Kenneth cu părintele Sofronie. Era să-l calce cu maşina. Şi părintele Sofronie zice: „Ce faci, frate?” El răspunde: „Mă grăbesc că am o adunare de vestirea Evangheliei” – el era neoprotestant la vremea aceea. Şi i-a zis: „Bine, du-te cu binecuvântare, liniştit, cu pace.” Acesta, Kenneth, […]