Anul acesta din 27 februarie intrăm în Postul cel Mare. Unii vor încerca să parcurgă patruzeci de zile în înfrânare, în rugăciune şi săvârșind mai multe fapte bune.
Frumos ar fi ca tot mai mulţi creştini să treacă de la postul de bucate la cel de ferire de păcate, de la postul trupesc la cel duhovnicesc.
Pentru a ajunge să postim cu adevărat trebuie să fim tot mai conştienţi de faptul ce reprezintă de fapt postul:
1.Postul ne pune în cale acele trepte care duc la curățarea de păcate şi la o naştere, înviere întru Hristos. Să postim pe parcursul tuturor zilelor orânduite de Biserică, pentru a călca pe toate treptele, dar nu, după cum cred unii, după prima să păşim imediat pe ultima.
2.Postul nu ne limitează, nu ne constrânge, nu ne impune, ba din contra, ne deschide noi orizonturi întru pătrunderea realităţilor dumnezeieşti, ne linişteşte şi ne face mai sensibili la rugăciune.
3.Postul ne insuflă pocăinţa şi revenirea la acea pace cu Dumnezeu, de care adesea uităm. Ne readuce la un echilibru. Cântările au un alt timbru, cuvintele rugăciunilor te fac să verşi o lacrimă, veşmintele sunt negre, se bat metanii, se pune în genunchi. Toate acestea se înfăptuiesc pentru a trezi în noi pocăinţa, pentru a fi mai atenţi la rugăciune.
4.Postul presupune nu doar iertarea unuia cu altul și cu Dumnezeu, dar și întoarcerea la lucrarea celor sfinte și dumnezeiești, la împăcarea cu toți și cu toate.
5.Cum poţi să-l cunoşti, să-l simţi pe Dumnezeu dacă nu vorbeşti zilnic cu El, nu-i spui durerile, nu-i împărtăşi bucuriile?! În post ai şansa să stabileşti nişte convorbiri duhovniceşti cu Domnul, să-ţi deschizi sufletul, să te pocăieşti! Rămâne o nimica toată – să te rogi!
6.Postul nostru trebuie însoţit de îndepărtarea de tot ceea ce este dăunător vieţii noastre, în genere. Să gândim, să simţim şi să voim numai ceea ce este vrednic de numele de creştin! Să nu mai iasă din gura noastră cuvinte de ocară, de clevetire, de jignire şi mai cu seamă înjurături!
7.Postul nu trebuie să fie prilej de întristare, ci dimpotrivă, de bucurie duhovnicească, ştiind că prin el biruim patimile şi plăcerile trupului, pentru că prin el facem în trupul nostru un lăcaş al Domnului, pentru că prin el ajungem la Înviere.
Luând aminte la cele recomandate de Biserică, vom ajunge nişte mădulare smerite şi iubitoare, în stare să ne înfrânăm, să ne pocăim de relele săvârşite, să omorâm patimile şi să ne unim mai vrednici cu Hristos Cel Înviat.
Preot Octavian MOȘIN
