În zilele de 6-7 octombrie 2018, în România, dar și în Republica Moldova, deținătorii cetățeniei române sunt îndemnați să participe la referendumul pentru clarificarea textului Constituției României, în sensul de înlocuire a formulării privind căsătoria ca „uniune între soți” cu formularea „uniune între un bărbat și o femeie”.
Inițiativa a demarat acum trei ani și aparține Coaliției pentru familie, din care fac parte și unele organizații și culte religioase din România care pledează că doar uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie poate fi numită căsătorie.
Astfel, îndemnăm pe toți cetățenii români să participe la acest referendum decizional și să spună DA familiei binecuvântate de Dumnezeu.
Căsătoria, ca legătură naturală pe viață între un bărbat și o femeie, a fost dată de Dumnezeu primilor oameni (Adam și Eva) în rai: „Și a zis Domnul Dumnezeu: nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facere 2, 18). Astfel a făcut-o Dumnezeu pe Eva din Adam și i-a binecuvântat zicând: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietățile ce se mișcă pe pământ și peste tot pământul” (Facere 1, 28).
Și bărbatul, și femeia sunt oameni, dar integritatea umană și-o trăiesc doar împreună. Această unitate umană, diferențiată și complementară, este o unitate conjugală.
Prin viața conjugală Dumnezeu le-a oferit oamenilor leac împotriva celor două rele provocate de păcatul strămoșesc: neînfrânarea poftei trupești și dispariția neamului omenesc prin moarte. Însă mai presus de toate strălucește comuniunea întru iubire pentru care Dumnezeu a lăsat căsătoria.
Hristos întărește din nou prin căsătorie legătura dintre bărbat și femeie, compromisă de-a lungul veacurilor, și o înalță din ordinea naturii în ordinea harului. Harul este puterea sau energia dumnezeiască împărtășită credincioșilor ca ajutor pentru desăvârșire.
Familia se constituie prin căsătorie, adică prin legătura de bunăvoie și pentru toată viața dintre un bărbat și o femeie. În spiritul învățăturii creștine, caracteristicile existențiale ale căsătoriei sunt: unitatea, trăinicia, sfințenia și egalitatea dintre soți. Scopul căsătoriei creștine este perpetuarea neamului omenesc, ajutorul reciproc, evitarea desfrânării și mai ales comuniunea întru iubire a celor doi, care-și transmit reciproc darurile specifice fiecăruia.
Sfântul Apostol Pavel le poruncește soților: „Bărbaților, iubiți pe femeile voastre, după cum și Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea”. Ambilor părinți le spune: „Părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i întru învățătura și iertarea Domnului”. Iar copiilor le cere: „Copii, ascultați pe părinții voștri în Domnul că aceasta este cu dreptate” (Efeseni 5, 25; 6, 4; 6, 1).
Familia creștină îi formează pe membrii ei prin căldura dragostei pe al cărei altar se aduce ca jertfă, prin excelență, dăruirea de sine. Nicăieri nu găsim atâtea resurse de răbdare, de iubire și de jertfire ca la părinți.
Biserica Ortodoxă a acordat și acordă o importanță majoră căsătoriei și familiei creștine, deoarece de acestea depind nu doar bunăstarea unei perechi, ci și cea a comunității umane în general. Familia se întemeiază nu numai pe necesitatea interioară de a trăi în comunitate, ci și pe comuniunea care există între Dumnezeu și omenirea pe care o iubește. De aceea Biserica dă prioritate familiei față de toate formele de comunitate umană.
În căsătoria creștină, prin unirea inseparabilă a două persoane de sex opus, se restituie scopul originar al comuniunii dintre bărbat și femeie, precum și sensul adevărat al sexualității. Aceasta nu este o simplă satisfacere egoistă a instinctelor naturale. Căsătoria creștină purifică acest aspect pătimaș (vicios) al sexualității, restaurând funcția trupului și, prin el, a firii umane, în starea în care a fost creat. Sexualitatea, prin care bărbatul și femeia se dăruiesc unul altuia prin actele proprii și exclusive ale soților, nu este ceva biologic, ci implică persoana umană în ceea ce are ea mai intim. Ea nu se realizează într-un mod autentic uman decât dacă este parte integrantă a iubirii, în care bărbatul și femeia se angajează în întregime într-o reciprocitate pentru toată viața.
Pentru a fi o unire desăvârșită, căsătoria comportă o dragoste desăvârșită. De aceea ea trebuie să fie indisolubilă: „Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19, 6). Mântuitorul Iisus Hristos afirmă unitatea celor doi căsătoriți bazându-se pe faptul că Dumnezeu a făcut pe om ca bărbat și femeie și deci cel ce se unește cu o femeie se completează total cu ea, astfel încât alcătuiesc o unitate. Bărbatul a devenit omul întreg prin femeie și invers.
Comuniunea între Dumnezeu și oameni își găsește împlinirea definitivă în Iisus Hristos, darul suprem al iubirii lui Dumnezeu către noi. Dumnezeu, însumând natura noastră umană, deci întrupându-se, ne descoperă adevărul originar al căsătoriei, iar prin participarea la nunta din Cana Galileii, Hristos binecuvântează căsătoria, luând-o sub protecția Sa. Eliberând omul din egoismul său, El întărește legătura căsătoriei dintre bărbat și femeie, făcându-l pe om capabil să se realizeze deplin după voia lui Dumnezeu.
Între Familia creștină și Biserică există o legătură indisolubilă, de susținere reciprocă. Harul lui Hristos îi face pe bărbat și pe femeie capabili să se iubească așa, cum Hristos ne-a iubit pe noi. Prin credință și prin har dragostea conjugală este transfigurată și devine dăruire conjugală. Soții se dăruiesc ei înșiși pe crucea familiei și sunt chemați la conviețuire curată, sinceră și pentru toată viața.
Iubirea este în mod esențial un dar, și iubirea conjugală, implicând soții în cunoașterea reciprocă, făcându-i să fie “un singur trup” (Facere 2, 24), îi face apți de dăruirea cea mai mare posibilă, prin care ei devin colaboratori ai lui Dumnezeu pentru a da viață unei alte persoane umane. Astfel, în timp ce se dăruiesc unul altuia, soții dau dincolo de ei înșiși o ființă reală, copilul, reflectare vie a dragostei lor, semn permanent al unității lor conjugale și sinteză vie și nedespărțită de ființa lor de tată și de mamă.
Devenind părinți, soții primesc de la Dumnezeu darul unei noi responsabilități. Dragostea lor părintească este chemată să devină pentru copiii lor semnul vizibil al iubirii lui Dumnezeu.
În sânul familiei se naște un ansamblu de relații interpersonale: paternitate, maternitate, filiație, fraternitate, prin care fiecare persoană este introdusă în “familia umană” și în “familia lui Dumnezeu”, care este Biserica. Căsătoria și familia creștină zidesc Biserica. În familie persoana umană este nu numai născută și introdusă progresiv, prin educație, în comunitatea umană, ci datorită renașterii prin Botez la viața în Hristos și educării în credință, ea este inclusă în același timp în familia lui Dumnezeu, care este Biserica.
Astfel, Biserica zidește familia și familia zidește Biserica. Biserica găsește în familia născută prin Taină leagănul său, locul și mediul în care se pregătesc noi generații de membri ai Bisericii, iar familia, susținută și întărită de harul lui Dumnezeu, își găsește împlinirea în Biserică și amândouă în împărăția lui Dumnezeu.
Astăzi familia și toate structurile sociale sunt afectate de secularizare. Diminuarea rolului Bisericii în viața cotidiană și scăderea încrederii în Dumnezeu au ca urmare degradarea relațiilor dintre oameni, nerespectarea principiilor morale, sporirea infracționalității, corupției etc.
Înaintând în degradare, în mai multe colțuri ale lumii se legalizează și alte forme de conviețuire, adesea contrare familiei creștine. Trăind această realitate tristă, să încercăm a ne proteja principiile și valorile noastre ortodoxe, în țările și zonele în care sămânța credinței mai este vie și lucrătoare. Prin acest referendum putem fi mărturisitori ai credinței dreptmăritoare și păstrătorii tezaurului moral-spiritual transmis de atâtea generații.
Să spunem DA familiei tradiționale!
Preot Octavian MOȘIN
