În anul 1961, la praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, la 29 august, când mănăstirea noastră săvârşeşte, după obicei, priveghere de toată noaptea, au participat, împreună cu noi, arhimandritul Heruvim Karabelas, ierodiaconul Pavel şi doi teologi, toţi din Pireu.
Spre sfârşitul privegherii, când se cântă exapostilariile (exapostilarie – tropar care se canta inainte de „Laude”), se scoate de obicei prin uşa diaconească de miazănoapte Sfânta Mâna Dreaptă a Sfântului Ioan Botezătorul, ţinută pe cap de preotul de rând. De data aceasta, preotul de rând era ieromonahul Pavel, înaintea căruia mergea paracliserul cu o lumânare aprinsă şi diaconul care o cădea. În acest timp, toţi cei patru amintiţi mai sus au simţit o bună mireasmă cerească, care se răspândea în valuri de la Sfânta Dreapta şi care le-au îndulcit sufletele şi inimile.
Copleşit de această umbrire a harului Înaintemergătorului, au căzut în genunchi toţi şi au sărutat cu multă evlavie şi bucurie Sfintele Moaşte, mulţumindu-i şi proslăvindu-l din adâncul sufletelor lor pe cel mai mare născut din femei, pe slăvitul Înaintemergător şi Botezător al Domnului nostru. Fie ca, prin mijlocirile lui, să ne învrednicească Domnul de Împărăţia Sa cea cerească! Amin.
(Monahul Lazăr Dionisiatul, Povestiri dionisiate, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu–Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2012, pp. 158-159)
