Problema vieţii zilnice este, din punctul de vedere al nevoinţei, legată de frica lui Dumnezeu. Ea este un dar cât se poate de preţios. Prin ea cerem lui Dumnezeu a ne călăuzi în viaţa de zi cu zi, în fiece clipă. Fără a ne da seama, printr-o lucrare a harului care scapă logicii noastre intrăm în slobozenia fiilor lui Dumnezeu.
Să petrecem în toată clipa în frica lui Dumnezeu. Vom ajunge astfel a sluji semenilor şi a ne clădi mântuirea.
Nu vă lipsiţi zilnic de a cere lui Dumnezeu să vă dea Duhul Sfânt, harul de a săvârşi şi de a vă însuşi poruncile lui Hristos, până când vi se vor face a doua fire.
Ţelul de pe urmă este ca mintea noastră să fie în toată vremea împreunată inimii. Această împreunare a inimii cu mintea este însuşi locul rugăciunii.
Când simţim o oarecare pornire împotriva cuiva, cel mai bine este a nu-ţi înfăţişa nici chipul acelei persoane, nici pricina urii, ci să te rogi în afara acestora. Prin această lucrare lăuntrică putem depăşi pornirea noastră, putem lepăda chipul născut de către patimile noastre.
Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, pp. 55-56
