Un creștin pune mâna pe stele. Și mai mult, sfinții spun că un om smerit mută astrele. Asta-i totul! Când te smerești cu adevărat, ești un Dumnezeu și gata. Nu se poate, oameni buni, fără smerenie! Cu nici un chip! Nici să despici socotelile cele mai de școală primară.
Acolo unde nu-i Hristos, este o mândrie umilită. Cel mai mare urât posibil de care trebuie să scăpăm este mândria. ”Să mă vorbească lumea de bine, să nu mă bârfească!” Nu contează asta.
Totdeauna trebuie să ne gândim ce părere are Dumnezeu despre noi, nu lumea. Căci asta a tăiat zborul multor valori din România. Românii trebuie să înțeleagă că nu se poate fără cruce. Suferința-i un dar de la Dumnezeu… ”Te-am umilit, popor român, ca să te pot înălța!”
Din Ieromonah Benedict Stancu, Iată duhovnicul: părintele Arsenie Papacioc, vol. 2, Editura Sophia, București, 2006, p. 52
