Am văzut ochi plini de lacrimi la timpul rugăciunii de cerere. Dar aşa de puţini ochi am văzut plini de lacrimi de mulţumire şi de recunoştinţă după ce au fost izbăviţi. Totdeauna să nu uităm aceasta! (…)
Nu aşteaptă Dumnezeu de la noi jertfe multe şi mari, dar o lacrimă de recunoştinţă şi un cuvânt de mulţumire, după ce ne-a făcut bine, aşteaptă să vadă de la noi.
De atâtea ori ne punem ceasul să sune noaptea, când trebuie să mergem la serviciu! Dar de câte ori am pus noi ceasul să ne trezească noaptea pentru rugăciune? Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că am plecat şi am venit în pace… Că am mers cu temere şi ne-am întors cu bine! Că am semănat cu îngrijorare şi am cules cu prisosinţă!
Că am plecat la drumuri primejdioase şi nu ni s-a întâmplat nimic! Că ne-am rugat lui Dumnezeu pentru copilul bolnav şi Dumnezeu l-a vindecat. Că au venit vremuri de primejdie şi ne-au ameninţat apele… pe alţii i-au luat, i-au dus şi noi am rămas… Că au venit cutremure, iar altora le-a distrus casa şi familia, dar noi am scăpat… Dar care ne-am plecat noi în taină în cămăruţa noastră, cu inima plină de recunoştinţă şi cu vocea plină de lacrimi, după ce a trecut nenorocirea, să-I mulţumim lui Dumnezeu?
Traian Dorz la adunarea de la Săucani – octombrie 1980
http://comorinemuritoare.ro
