Folosiți perioada aceasta de singurătate ca să fiți un părinte mai bun când va fi să fiți. Iar dacă nu veți fi părinte mai bun, folosiți perioada aceasta de singurătate ca să-i ajutați pe cei pe care-i veți avea în față singuri și nu vor putea suporta singurătatea.
Vreau să vă spun că, în ciuda faptului că vă am pe dumneavoastră în jur acum, și în ciuda faptului că sunt un om care se bucură de prietenia multora, tot singur sunt. E singurătatea care rodește. Se tot întreabă unii: de unde le tot scoate ăsta, domnule? Că vorbește tot timpul... Credeți-mă că uneori tac! Că sunt mai singur decât par la prima vedere, dar singurătatea asta rodește altfel. Singurătatea mea a rodit într-o bucurie de viață.
Ce, credeți că alții nu sunt singuri? În noaptea în care a murit tata, a fost singura seară în care am trecut telefonul pe mut, că nu mai puteam de oboseală. N-am spus nimănui. M-am dus la Liturghie, m-au văzut toți colegii că eram însingurat, că nu ți-e ușor să faci tot ce trebuie, corect, când te simți ca în menghină.
În schimb, am primit cea mai frumoasă lecție de însingurare rodnică din preoția mea. Mi-a venit rândul la ecfonis și primul pe care-l zic la Liturghie, eu, care mi-am pierdut tatăl, a fost: Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești... Și al doilea ecfonis a fost: Că tu ești Învierea și Viața și Odihna... Singurătățile care rodesc astăzi sunt cele mai de preț.
Am avut o mătușă care mi-a atras atenția că n-am ajuns dimineața la ora 8.00 la tata, la noi, acasă.
Și când am ajuns acolo, mătușa mea a spus:
- N-ai fost aici!
Și i-am răspuns:
- Pe mine nu m-a trimis tata la facultate să mă fac șofer, ci preot! Locul meu nu era într-o mașină, alergând spre tata, ci în Liturghie, alergând spre Dumnezeu, ca să-l odihnească pe tata.
Și cu asta, basta! Acestea sunt singurătăți care rodesc. Acolo nu te ajută nimeni.
Din Părintele Constantin Necula, Cum să ieșim din mediocritate, Editura Agnos, Sibiu, 2014, p. 104-105
