Rugăciunile sfinţilor ne ajută în această viaţă, şi cu mult mai mult după moarte

4025

Sfântul Dionisie Areopagitul, în lucrarea sa despre ierarhia bisericească, scrie următoarele: „Rugăciunile sfinţilor au trecere şi în această viaţă, şi cu mult mai mult după moarte, asupra acelora care sunt vrednici de sfintele rugăciuni, adică asupra credincioşilor”. Şi în altă parte: „Atotbunul Dumnezeu caută să ierte toate greşelile morţilor, care sunt datorate neputinţei omeneşti, şi vrea să-i aşeze în lăcaşul celor vii, în sânurile lui Avraam, ale lui Isaac şi ale lui Iacov, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinul, trecând cu vederea, prin bunătatea puterii Sale dumnezeieşti păcatele pe care le-au făcut morţii, din slăbiciune omenească, de vreme ce, aşa cum spune Scriptura, nimeni nu este curat de păcat”.

Vezi, tu, cel care te împotriveşti, cum întăreşte faptul că rugăciunile pentru cei care au murit cu nădejdea în Dumnezeu sunt folositoare? Cel care poartă numele teologiei, Sfântul Grigorie Teologul, spune despre mama sa, în cuvântul la înmormântarea fratelui său, Cezar: „A auzit predica vrednică de luat în seamă, şi durerea mamei s-a făcut mai uşoară, prin făgăduinţa cea bună şi bineplăcută lui Dumnezeu, că le va da pe toate de dragul fiului, va dărui bogăţia, ca dar de înmormântare pentru acesta”. Şi mai jos adaugă: „Aşadar, toate câte ţin de noi sunt acestea. Am mai făcut deja şi altele, dar vom mai face şi în viitor, săvârşind parastasele şi zilele de cinstire anuale, dacă vom rămâne în viaţă”. (Sfântul Ioan Damaschin)

Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere Preot Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008,  p. 359-360


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
466

Acela ce cârteşte îşi face lui pagubă

Fraţilor, nevoiţi-vă ca nişte ostaşi împărăteşti, până ce aveţi vreme, aceasta ştiind-o că, pentru cununa cea nestricăcioasă, ni s-a pus nouă nevoinţa, spre curăţirea păcatelor şi spre viaţa cea veşnică. Faceţi-vă, dar, curată mintea cea întreagă, în toate faptele voastre, căci ea este maica ascultării. Încă să lepădaţi de la voi împuţinarea şi moleşirea sufletului […]

Articole postate de același autor
439

Degeaba vrei să pari plin de pace, dacă ții minte răul…

Vine un „moment rău” în care suntem stăpâniţi de patima mâniei şi scoatem în afară nu numai prisosul, ci şi ceea ce este înăuntrul cisternei de otravă pe care o avem în sufletul nostru. Astfel, se întâmplă ca şi cu marea: când se învolburează, scoate la suprafaţă lucrurile nefolositoare ascunse înlăuntrul ei şi, oarecum, îşi curăţă […]