Actualitate

Ce lume, dom’le, ce lume…

41

Vin la mine persoane și îmi cer să mă rog pentru reușita lor în fel și fel de chestii pe care și le-au propus. Afaceri, găsirea unor locuri de muncă bune, cumpărări de case, de mașini, etc., etc.. Persoane care nu dau pe la biserică luni de zile. Și dintr-o dată, hop, la preot cu cereri! Parcă eu aș fi mâna dreaptă a lui Dumnezeu! Parcă eu aș fi Maica Domnului la nunta din Cana Galileei! "Faceți tot ce vă va spune".

Dar eu sunt doar un amărât de preot, și dacă-I cer ceva lui Dumnezeu trebuie să am o bază, să-I ofer ceva în schimb. "Doamne, a promis că se va pocăi, că se va schimba, că va ține posturile Bisericii".. Sau: "Doamne, a miluit "sinagoga" (biserica), vrednic este să-L ajuți", ca să-i parafrazez pe contemporanii Domnului. Dar cei care vin să ceară rugăciuni, nu oferă nimic în schimb. Nici post, nici pocăință, nici milostenie, nici schimbarea vieții, nimic.. Și atunci, cu ce curaj mă prezint eu la Cel Care-Și trimite slujitorii în lume? "Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, și Eu vă trimit pe voi". Dar ca ce ne-a trimis pe noi Fiul în lume? Ca prestatori de servicii? Ca împlinitori de dorințe? Ca executanți de hocus-pocus?

La urma-urmei, ce vrea Dumnezeu de la noi? Nimic pentru El, totul pentru noi! Vrea mântuirea noastră, vrea să ne câștigăm veșnicia, dreptul de a rămâne în casa Sa în veci de veci! Dar fiind noi atât de indiferenți și nepăsători față de cele spirituale, ne "prinde" în cârlig prin cele materiale. De aceea l-a numit Domnul pe Petru "pescar de oameni". Pentru că, folosind momeala (pretextul) celor materiale, slujitorul Său trebuie să-l atragă pe credincios spre cele spirituale. Cum spune Sfântul Vasile cel Mare în Liturghia sa: "Dăruiește-ne cele cerești, în locul celor pământești, cele veșnice în locul celor vremelnice". Iar El chiar asta vrea să ne dea, cele cerești, adică. Totuși noi ne încăpățânăm în materialismul nostru absolut..

Vă rog, pe toți cei care citiți aceste rânduri, "Nu-L mai obosiți pe Dumnezeul vostru" cu planurile voastre lumești! El are propriile Sale planuri în privința voastră, și pe acelea le va împlini, dacă veți colabora cu El. Dacă nu.. nu știu ce să vă spun. Dar nu luați în râs slujitorii Sfintelor Altare, considerându-i Harry Potteri cu baghete magice!
Domnul să ne înțelepțească înaintea ceasului al doisprezecelea.

Preot Sorin Croitoru


Articole Asemănătoare
7030

Noi ar trebui să trăim cu Dumnezeu așa cum trăiesc doi îndrăgostiți

Scopul rugăciunii, în primul rând, este – nici nu știu pe unde s-o apuc și de-aia ezit cu cuvintele – aș zice [că] este un dialog între om și Dumnezeu. Încep cu omul, pentru că noi ne știm mai bine decât pe Dumnezeu, Care ni se pare că e tare departe. Ar trebui să încep […]

Articole postate de același autor
354

În Duminica a VI-a după Paşti, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

În Duminica a VI-a după Paști, a Vindecării orbului din naştere, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană “Nașterea Domnului” din mun. Chișinău. Serviciul divin a fost săvârșit în prezența numeroșilor creștini care au pășit pragul Catedralei spre a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, dar și pentru a-I cere […]