La manastirea pe care o vizitez, fratii au o regula care include rostirea timp de o ora a rugaciunii lui Iisus, nefacand nimic in acest timp. Bineinteles ca ei se straduiesc sa se roage neincetat, dar cel putin o ora pe zi fiecare calugar sta in fata icoanelor in chilia lui si spune rugaciunea lui Iisus.
Cand vizitez manastirea, si eu incerc sa indeplinesc aceasta regula. (Chicoteli moderate sunt nimerite acum.) Recunosc ca am experimentat momente foarte scurte din ceva care aduce a verisoara transcendentei, dar, de obicei, este o lupta de autodisciplina pe care o pierd de mai multe ori in timpul acelei ore, pana cand renunt in cele din urma si ma asez pe patul asemanator unei banci, spunandu-I lui Dumnezeu ca imi pare rau pentru ultimele zece sau cincisprezece minute. Nu pare ca mai exista ceva energie pentru a ma ruga, pe care sa fi invatat sa o captez.
Totusi, cand sunt in vacanta sau la o conferinta, trec prin ceva diferit. Fac plimbari lungi cand sunt departe de casa; si in acest timp, spun rugaciunea lui Iisus. Desi inca nu cunosc continuitate in rugaciunea mea, altceva tot cunosc. Incerc un fel de deznadejde ce devine o ferventa energie de a ma ruga.
Cand sunt acasa ( si, bineinteles, la manastire), ispitele prin care trec sunt, de obicei, de natura subtila. Nu recunosc imediat un gand ca fiind periculos. Totusi, in timp ce ma plimb prin districtul comercial din Boulder, Colorado, sau in centrul orasului Chicago, sau in centrul oricarui alt oras, imediat sunt bombardat de multiple ganduri ispititoare, mortale, usor de recunoscut. Teama cauzata de asemenea ganduri care castiga atractie in mintea mea si produc aproape imediat raspunsuri patimase, creeaza o deznadejde care, alternativ, energizeaza rugaciunea. Ma descopar strigand, in interior, rugaciunea lui Iisus, in timp ce merg cat de repede pot.
Deznadejdea este o cheie, in opinia mea. Cred ca, probabil as recunoaste pericolul gandurilor subtile mai repede, daca as acorda mai multa atentie vietii mele launtrice. Si, alternativ, as gasi probabil energia sa cer ajutorul lui Dumnezeu in contexte care sunt efectiv favorabile Impartasirii – cum ar fi, biroul meu de acasa ori chilia mea de la manastire. Pasi mici, pasi mici, pasi mici. Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Fie ca Dumnezeu sa ne dea tuturor ceva asemanator rugaciunii deznadajduite, care, chiar si in linistea colturilor noastre de rugaciune, inimile noastre sa ceara mila, strigand cu ravna.
Traducerea si adaptarea Denisa Borza
Sursa: http://www.pravmir.com/jesus-prayer-desperation/
