Rugăciune pentru pacea sufletului și pentru lume

4309

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel Ce ești izvorul vieții și al păcii în cer și pe pământ, revarsă harul păcii Tale în lume, în familii și în inimile tuturor oamenilor și mai ales în inimile celor ce Te mărturisim și ne închinăm Ție. Stinge neînțelegerile și războaiele dintre oameni. Liniștește țara noastră și lumea întreagă. Mângâie inimile întristate. Dă ajutorul Tău celor năpăstuiți, scoate-i din tot necazul și dă pacea Duhului Sfânt în inimile noastre. Suntem tulburați pentru că nu Te-am ascultat nici în Rai și nu Te ascultăm și nu împlinim Voia Ta nici pe pământ. Suntem în griji pentru că ne cheltuim zilele vieții fără pocăință și fără îndreptare. Îndurerați suntem fiindcă n-am făcut cele ce am făgăduit și conștiința ne mustră pentru timpul pierdut. Ajută-ne, Doamne, să punem început bun prin Duhul Tău cel Sfânt! Ajută-ne, Mântuitorule bun, să păzim cuvântul Evangheliei Tale. Ajută-ne, Preasfinte Duhule, să începem o viață nouă de rugăciune, de smerenie, de înfrânare și de curăție și de slujire cu dragoste a semenilor noștri, ca să ajungem la liniștirea simțirilor și la pacea inimii, atât de dorită, dar cu anevoie de dobândit. Dăruiește-ne pacea Ta care covârșește toată mintea, ca să ne bucurăm de viață, să nu ne plângem în suferință și să nu ne temem de moarte. Cu ajutorul Tău cel atotputernic să biruim ispitele diavolului și să dobândim de la Tine tăria statorniciei în bine și în virtute. Pentru că în inima în care odihnești Tu, Doamne, nu mai este frică, nici neorânduială, ci mângâierea Duhului Sfânt și viață fără de moarte, de care învrednicește-ne pe toți. Că Tu ești Izvorul păcii și Mântuitorul sufletelor noastre și Ție slavă înălțăm, împreună și Tatălui și Sfântului Duh. Amin.


Articole postate de același autor
2014

Premierea învingătorilor Festivalului-concurs al obiceiurilor și cîntecului pascal „Trăim bucuria Învierii”, la Drochia

”Învierea Domnului este una dintre cele mai importante și mai frumoase sărbători ale creștinătății, ea are darul de a aduce familia împreună, iar acest festival care este în premieră la Drochia, vine să unească în jurul tradițiilor și obiceiurilor noastre pascale întreaga comunitate, iar aceste cântece de laudă aduse Mântuitorului Hristos sunt o adevărată bucurie […]