ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat o slujbă de pomenire în stânga Nistrului, unde au fost descoperite oseminte ale victimelor represiunilor sovietice din anii 1937-1938

1101

Sâmbătă, 27 august 2022, ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, a oficiat o slujbă de pomenire lângă cetatea Tiraspolului, unde în acest an continuă săpăturile din preajma gropilor comune în care au fost înmormântate victimele represiunilor sovietice din anii 1937-1938. 

Alături de Mitropolit au înălțat rugăciuni ÎPS Arhiepiscop Sava, de Tiraspol și Dubăsari și ÎPS Arhiepiscop Anatolie de Cahul și Comrat.

Printre persoanele împușcate și înmormântate în gropile comune se numără inclusiv preoți ortodocși, enoriași activi și membri ai altor confesiuni religioase.

Menționăm că în RASSM, în anii 1937-1938 au fost executați circa 5.000 de oameni de diferite etnii, precum și persoane considerate a fi elemente „contrarevoluţionare” şi „antisovietice”.

Totodată, potrivit istoricilor, în această perioadă, activiştii comunişti de etnie română din RASSM au fost acuzaţi de către autorităţile sovietice că ar spiona şi ar organiza sabotaje şi aproape toţi au fost îndepărtaţi din funcţiile publice, deportaţi sau executaţi.

cu referire la diocese-tiras.org


Articole postate de același autor
2566

Se împlinesc 110 ani de la nașterea Părintelui Cleopa

Părintele Cleopa Ilie s-a născut în data de 10 aprilie 1912 la Sulița, județul Botoșani, fiind al cincilea copil din cei zece ai unei familii de ţărani harnici şi credincioşi. Părinţii săi, Alexandru şi Ana Ilie, i-au pus numele Constantin. „Școala de călugărie” După ce a urmat cursurile şcolii primare din satul natal, a ucenicit […]