Câtă pace se așterne după ce ieși de la rugăciune!
Te desprinzi de tumult, de griji, de tot ce îți tulbură liniștea, pe care atât de greu o dobândești și pe care o poți pierde într-o clipă.
Cel mai grav este că ajungem să nu ne mai auzim pe noi înșine, nemaivorbind de a-L auzi și simți pe aproapele sau pe Cel de Sus.
Parcă ne place să rămânem în zgomotul din jur: în vorbe deșarte, în judecăți, în osândiri... Apoi, nici la masa de seară nu putem sta fără buletine de știri, nici nu putem adormi fără filme ori alte programe TV.
Dimineața nu ne mai putem trezi singuri; ne irită mai întâi deșteptătorul, apoi toate ascultările zilei, pe care le începem, de fiecare dată, cu oftaturi.
Și la aceasta ajungem să reducem parcursul vieții pământești: fără a dobândi pacea și bucuria, fără a simți că viața este cu totul despre altceva decât mâncare, băutură, rutină și distracție.
Or, viața este despre drumul pe care îl avem de parcurs și despre care nu știm dacă este de ani, de zile sau poate doar de o clipă – un drum care ne pregătește pentru Marea Întâlnire cu Dumnezeu.
Vom fi oare gata să stăm față către față cu El, cu conștiința împăcată, fără restanțe, fără poveri, fără…?
Pr. Octavian Moșin
