Revista „Altarul credinței” la ceas aniversar

1894

Marți, 16 februarie 2021, în incinta Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, a avut loc prezentarea publicației Bisericii Ortodoxe din Moldova „Altarul Credinței”, ce îl are în calitate de redactor-șef pe protoiereul Octavian Moșin, doctor în teologie, conferențiar universitar în cadrul Universității de Stat din Moldova.

Evenimentul de lansare a revistei de gândire și atitudine creștină "Altarul credinței" (Nr. 1-2, 2020) a fost prilejuit și de împlinirea a 20 de ani de activitate publicistică creștină.

În cadrul acestei manifestări cultural-creștine, Dna Veronica Borș, director adjunct al BNRM, a prezentat pe scurt revista ”Altarul credinției” și a ținut să aducă mulțumiri părintelui Octavian Moșin, precum și echipei de redacție, pentru acest număr al revistei. De asemenea, la eveniment a vorbit Dna Raisa Plăieșu, poetă, redactor, secția Centrul editorial-poligrafic, BNRM.

Cei prezenți la manifestare au primit în dar din partea redacției câte un exemplar al revistei. Evenimentul a fost organizat și coordonat de secția „Marketing şi Comunicare Socio-culturală de la Biblioteca Naţională a R. Moldova.

***

"Altarul credinței" este unica revistă creștin-ortodoxă din republică, care oferă hrană duhovnicească și modele de trăire în duhul Adevărului în această lume plină de provocări și nesiguranță.

Revista apare cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, și include articole actuale și pe diverse teme creștine: dragoste, smerenie, tineret, viața de familie, etc. Cu un volum de 200 de pagini, revista include știri și evenimente, articole de zidire duhovnicească, interviuri și sfaturi duhovnicești pentru toate vârstele, precum și răspunsuri la întrebările și frământările credincioșilor.


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
1262

De Ziua Copilului slujitorii și voluntarii Bisericii au oferit pachete și cadouri copiilor nevoiași și cu dizabilități din peste 200 de familii din mun. Chișinău și r. Strășeni

Cu binecuvântarea și îndrumarea părintească a ÎPS Mitropolit Vladimir, de Ziua Internațională a Copilului 2022 au avut loc mai multe acțiuni filantropice în sprijinul copiilor proveniți din peste 200 de familii social-vulnerabile sau aflate în situație de criză materială din mun. Chișinău și Protopopiatul Strășeni. În acest sens, grupul de tineri voluntari „Părintele Sofian Boghiu” […]