Se poate spune că am trăit ca să apucăm acest Post: să mulţumim Domnului pentru această milă, dar să ne şi grăbim a ne folosi de ea. Bineînţeles, pentru mântuirea noastră a binevoit astfel Domnul, în ciuda vieţii noastre nepăsătoare şi trândave. Răstimpul vieţii noastre nu e în stăpânirea noastră, ci este în puterea lui Dumnezeu: iar Domnul lungeşte ori scurtează viaţa noastră după cum are de aşteptat sau nu de la noi vreun bine. „Cei necredincioşi şi păcătoşi nu îşi vor înjumătăţi zilele lor”, adică nu vor trăi nici jumătate din timpul pe care l-ar fi trăit dacă ar fi bineplăcut lui Dumnezeu.
Fiecare dintre noi e în Biserica lui Dumnezeu ceea ce este un pom în livadă: cei ce trăiesc în chip plăcut lui Dumnezeu sunt pomii roditori, iar cei nepăsători şi leneşi sunt pomii neroditori. Grădinarul se uită la pomul neroditor un an, se uită doi, se uită trei, apoi îl taie şi îl aruncă în foc. Aşa se întâmplă şi cu noi: Domnul aşteaptă de la noi roadele pocăinţei un an, aşteaptă doi, aşteaptă trei – şi apoi, văzând că de la noi nu vine nici un bine, ne dă pe mâna morţii şi prin aceasta ne trimite la dreapta răsplătire care aşteaptă pe nepăsători.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Pregătirea pentru Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie. Predici la Triod, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, p. 65
