Răbdarea se arată în cele mai simple întâmplări

1800

Răbdarea își are testul în cele mai banale întîmplări din viața de zi cu zi. A da dovadă de prezența acestei virtuți, înseamnă în primul rând să nu te enervezi. Să nu te iriți. Să nu cârtești. Să rămâi același om plin de bucurie când ți se cere să faci ceva ca și atunci când primești un dar.

Răbdarea are ca rod pacea, dacă e amestecată cu smerenie în Hristos. Lipsa de răbdare aduce neliniște și gălăgie. Mai întîi zarva se petrece în minte, apoi coboară în inimă. Apoi tulburarea se arată prin vorbe și fapte.

Privilegiul omului și fericirea acestuia, este de a trăi mereu în pace sufletească. Ispita celui rău este ca omul mereu să trăiască în neliniște, dacă se poate, chiar în deznădejde. Așadar ocazii de a ne pierde răbdarea găsim la tot pasul. Cuvintele se lovesc în orgoliul nostru. Cererile altora se oglindesc în egoismul nostru. Pe stradă, în stația de așteptare auto, la semafor, în coadă la oficiul poștal și în toate situațiile cotidiene ne apar ocazii să ne enervăm sau chiar să înjurăm, cel puțin în gând. La serviciu, la o întâlnire, la un eveniment, judecăm, osândim, condamnăm, clevetim.

O, dar în familie câtă iritare există, dacă nu este prezentă un pic mai multă răbdare. Câtă ceartă între soți care pornește din fleacuri. Câte cuvinte urâte și strigăte se aud către copii dacă nu este răbdare. Câtă răzbunare și ținere de minte a răului, dacă nu am depășit cu răbdare, momentul care ni s-a părut iritant sau provocator. Dacă există dragoste, există înțelegere. Dacă există înțelegerea reciprocă în familie, există și răbdare, care aduce pace și crește respectul reciproc.

Dragi cititori, fiecare ocazie tentantă are cununa ei. Să depășim cu răbdare fiecare ocazie de a ne enerva. Mai întâi ocaziile mici, ca să le putem birui și pe cele mari. Să punem în practică învățăturile bune. Să ne depășim egoismul și să biruim lupta cu noi înșine pentru a deveni vase ale Harului lui Dumnezeu. Fiecare ispită este o cale de a ne descoperi și a deveni mai buni prin biruirea ei.

Răbdare întru nădejde și mângâiere să aveți!

Autor: Preot Nicolai Boian

Sursa: ucenic.info


Articole postate de același autor
720

Festivalul Cântecului Pascal „Hristos a Înviat”, ed. VI-a, desfăşurat în satul Caracui, raionul Hînceşti

Pe 30 aprilie, 2023 în Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, în incinta Casei de Cultură din s. Caracui, r. Hîncești, s-a desfășurat Festivalul de cântece Pascale ,,Hristos a Înviat”, ediția a VI-a. Festivalul s-a desfăşurat datorită străduinţei Protiereului Veaceslav CIBOTĂREANU, parohul biserica „Sf. Ierh. Nicolae” din Caracui, dar şi graţie frumoasei şi productivei colaborări dintre Secţia de […]