Putem duce o viaţă de monah fără retragere la mănăstire?

6255

Cum se vede de la mănăstire lumea aceasta? Putem duce o viaţă de monah fără retragere la mănăstire?

Viaţa de monah, deşi uneori am numit-o nebunie, esenţial nu se deosebeşte de viaţa creștinului obişnuit, mai ales a creștinului care poate conştientiza chemarea lui Dumnezeu. Viaţa de monah este viaţă de rugăciune, de unire cu Dumnezeu şi aceasta este, într-adevăr, viaţa fiecărui creştin.

Părintele Sofronie spunea: „Una este mântuirea omului, căci Dumnezeu a dat aceleaşi porunci şi aceeaşi Evanghelie şi Maicii Domnului şi Sfinţilor şi tuturor, până şi mie, păcătosului”. Deci, dacă sunt pentru toţi aceleaşi porunci şi aceeași Evanghelie, aceeași este şi mântuirea, aceeaşi este şi calea, deşi, în detalii, ia tot felul de forme.

La mănăstire se cultivă retragerea din lume, singu­rătatea şi tăcerea. Dar şi în îmbulzeală şi în învălmăşeală se poate găsi mântuirea. Sfântul Siluan menţiona pe Sfântul Ioan din Kronstadt care deși a trăit în condiţii de viaţă agitată, fiindcă îi iubea pe oameni, se ruga pentru ei şi rămânea, prin rugăciune, în gloată la fel ca monahul în tăcerea chiliei lui. Deci atât tăcerea, cât şi tumultul să se recunoască în dragoste. Dar dragos­tea trebuie câştigată.

Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica, însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a IV-a, Editura Anastasia, 2004, p. 93


Articolul Precedent
Articolul Următor
Articole Asemănătoare
118

Dacă aţi iubi oamenii ca pe Hristos, atunci nu aţi mai vedea că ei greşesc

Hristos a spus: “Să vă iubiţi unul pe altul…”. “Să iubiţi pe duşmanii voştri”, acesta este răspunsul. Oricum ar fi de bubos, preotul acesta are harul să te lege şi să te dezlege. Trebuie cu orice chip să nu mai judecaţi preoţimea. Biserica trebuie caracterizată după spusele Mântuitorului. Nimeni nu a plecat să slujească învăţătura […]

Articole postate de același autor
205

Câte zile trebuie să postească creştinii înainte de Dumnezeiasca Împărtăşanie?

Pentru a se împărtăşi omul credincios, cu Trupul şi Sângele Domnului cu vrednicie, pe cât este cu putinţă, desigur că are nevoie de o pregătire specială. Apostolul Pavel (I Corinteni 11, 27-32) menţionează consecinţele unei apropieri lipsite de vrednicie de Masa Stăpânului. Din pricina acesteia vin bolile, moartea şi alte pedepse asupra oamenilor care se împărtăşesc cu […]