VICOL, Ion. Chemarea Împăratului Constantin la slujire : (după sfânta tradiție ortodoxă). Chișinău : F.E.-P. „Tipografia Centrală”, 2016. 56 p.
Oare Dumnezeu, Atotţiitorul, după ce i-a alungat, din cauza neascultării, pe Adam şi Eva din Raiul desfătării, hărăzindu-le pe pământ o viaţă vremelnică şi plină de patimi a cărei sfârşit va fi moartea veşnică, i-ar fi putut lăsa uitării?
Nu, întrucât Iubitorul de oameni, care le-a dat protopărinţilor noştri suflare din suflarea Sa dumnezeiască, nu le-a dorit moartea, ci să se pocăiască de cele săvârşite şi să rămână vii.
Drept dovadă, Creatorul, preştiind de neascultarea omului, că va gusta din pomul aducător de moarte, şi-a pregătit din veşnicie un Plan de mântuire al lumii şi de întoarcere a ei în grădinile Ra-iului.
Mărturie ne-a rămas proorocirea Domnului cu privire la Mântuitorul lumii, care se va jertfi pe Cruce pentru păcatele omenirii va izbăvi din moartea veşnică: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi îi vei zdrobi călcâiul”. Proorocire, care prevestea războiul dintre Mesia „sămânţa femeii” şi diavolul, „sămânţa şarpelui”, vrăjmaşul sufletului omenesc, care se va încheia cu biruinţa Mântuitorului.
Și Creatorul cel Atotbun şi Atotmilostiv a început, încă de la căderea omului din har, lucrarea mesianică de întoarcere a lui în Grădinile Veşnice, prin „aleşii” Săi, pe care i-a chemat de a întemeia pe pământ Împărăţia lui Dumnezeu, ce se va statornici în veacul ce va să fie.
El le-a vorbit oamenilor prin proorocii Săi, despre pedepsele ce îi așteaptă pe cei ce nu-I fac voia, trăindu-şi viaţa în fărădelegi și desfătări.
Apoi şi-a trimis propriul Fiu pe pământ, ca să le aducă Evanghelia Împărăției. Iar Fiul, după ce le-a descoperit ucenicilor tainele mântuirii şi Împărăţiei Cerurilor, i-a trimis să predice Cuvântul Său până la marginile lumii. Şi milioane de martiri, după ce au primit botezul creştin, L-au mărturisit pe Iisus şi şi-au luat Cununia muceniciei.
Însă Împăratul cel mai presus de ceruri, când a văzut că lumea, adâncită în păcat, nu mai poate fi întoarsă la viaţa veşnică prin pace şi iubire, l-a chemat, pentru a restabili şi apăra credinţa în mântuire şi Împărăţia Sa, pe împăratul care dispunea de întreaga putere politică şi militară.
Care sunt virtuţile, prin care cineva poate fi chemat de Hristos, ca să ia parte la lucrarea mesianică de mântuire a lumii? E o taină mai presus de înţelepciunea omului, de aceea vom îndrăzni să vorbim doar de unele, din cele mai alese, cu care a fost înzestrat Împăratul Constantin cel Mare, cel numit întocmai cu Apostolii.
Mai întâi, Constantin s-a născut şi a crescut într-o familie creştină, mama sa, Elena, foarte credincioasă și evlavioasă, bucurându-se de o mare influenţă printre membrii comunităţii din Nicomidia, capitala tiranului Diocliţian. Iar tatăl său, cezarul Constanţiu, a refuzat să-i îndeplinească Edictul de prigonire a creştinilor, ci dimpotrivă, i-a susţinut, s-a înconjurat cu ei şi le-a oferit cele mai înalte dregătorii în stat şi armată.
Viitorul împărat, chiar dacă şi-a petrecut tinereţea printre împăraţii idoleşti, a rămas până la ultima suflare cu convingerea că Hristos a coborât pe pământ şi s-a răstignit pe Cruce, pentru a scoate lumea din moartea veşnică şi a-i deschide porţile împărăţiei lui Dumnezeu...
De aceea, viziunea surprinzătoare a Crucii pe cer, Semnul biruinţei lui Hristos asupra morţii, 1-a
făcut să se dezică de zeii muţi şi surzi, să-1 primească pe Hristos ca ocrotitor al său şi să i se închine numai Lui.
Totuşi, ce a vrut Dumnezeu de la împărat, prin arătarea Sfintei Cruci pe cer? Răspunsul poate fi unul singur: de a-1 chema la slujire și a-i dărui arma nimicitoare cu care să-i biruie pe vrăjmaşii creştinătăţii.
De ce Iisus Hristos i s-a făcut cunoscut lui Constantin anume în timpul marşului spre Roma? Pentru că lumea, din cauza tiraniei și crimelor lui Maxenţiu, se prăbuşise în hău, creştinii erau trimişi cu miile la moarte, bisericile erau incendiate si dărâmate, iar restabilirea ordinii în lume şi reînvierea Bisericii lui Iisus Hristos, izvorul vieţii în Dumnezeu, n-o putea înfăptui decât un împărat, care deţinea întreaga putere politică şi militară pe pământ.
Ce a înfăptuit Constantin, după cel mai important eveniment al vieţii sale, arătarea pe cer a Semnului ceresc al Mântuitorului?
Mai întâi, şi-a chemat mama, sfetnicii şi pe slujitorii Domnului şi le-a cerut să-i desluşească tâlcul acestui Semn. Iar după ce a aflat, că Hristos este unicul Dumnezeu adevărat, s-a pus cu osârdie în slujba Celui ce I s-a arătat... Şi a luat toate măsurile, pentru ca urmaşii lui Hristos să nu mai fie prigoniţi şi trimişi la moarte de păgâni.
A dat creştinilor libertatea de a-şi mărturisi liber unica şi singura adevărată credinţă pe tot pământul.
A scos Biserica lui Iisus din catacombele întunecate ale Romei la lumina Soarelui și a umplut Imperiul cu edificii creştine monumentale, închinate Mântuitorului şi sfinţilor, care şi-au dat viaţa pentru Evanghelia Împărăţiei.
A declarat ziua de duminică, în care Hristos a înviat din morţi şi s-a arătat Măriei Magdalena şi apostolilor, zi de reculegere şi odihnă.
Le-a cerut sfinţilor săi arhierei să cerceteze, ajutaţi de Duhul Sfânt, Scripturile şi să tipărească primele 50 de copii ale adevăratelor Evanghelii.
A întărit, prin convocarea Sinodului de la Niceea, unitatea Bisericii. Ne-a lăsat moştenire Crezul, Simbolul credinţei în Preasfânta Treime, cea de o fiinţă şi nedespărţită.
A întemeiat o nouă capitală a creştinătăţii, Constantinopol, în care a înălţat trei mari catedrale: „Sfânta Sofia”, „Sfânta Irina (Eirene)” şi „Biserica Sfinţilor Apostoli”.
A devenit un înfocat propovăduitor al Cuvântului lui Dumnezeu, iar Biserica, drept recunoştinţă, 1-a ridicat în rândul Apostolilor.
Ion Vicol
