Actualitate

PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan a săvârșit slujba tunderii în monahism pentru o nouă călugăriță a Mănăstirii Cușelăuca

1209

Vineri, 8 aprilie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan a săvârșit slujba tunderii în monahism pentru o nouă călugăriță a Mănăstirii Cușelăuca, care a primit numele Maria, în cinstea Sfintei Cuvioasei Maria Egipteanca.

La slujbă au participat stareța mănăstirii Egumena VERA (Spinei) și obștea mănăstirii.

„Momentul primirii călugăriei înseamnă clipe de profundă meditație, emoție maximă şi un punct de plecare pentru o nouă formă de viețuire, de aceea se mai numește şi al doilea botez.

Ceremonia intrării în monahism este o slujbă deosebită, unică în felul ei. Astfel, am trăit astăzi momente speciale, deoarece toți cei care ne-am asumat viața monahală, ne aducem aminte de jurământul pe care l-am depus fiecare înaintea Sfântului Altar.

Monahiei Maria îi dorim putere, credință și ajutor de la Dumnezeu pentru a se nevoi în continuare pe această cale spre sfințenie”, a menționat PS Siluan pe contul său de facebook.

Sursa: Siluan Salari


Articole postate de același autor
944

Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Soroca de sărbătoarea Soborul Sfinților Arhangheli

Mai marilor Voievozi ai lui Dumnezeu, slujitorilor Dumnezeieştii Slave, povăţuitorii oamenilor şi Căpeteniile îngerilor, cereţi pentru noi ceea ce este de folos şi mare milă, ca nişte mai mari Voievozi ai celor fără de trup. (Condac gl. 2) Preasfințitul Ioan de Soroca, Episcop-vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a săvârșit luni, 21 noiembrie, […]