Iubiţi frați întru Hristos,
Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului are loc a doua zi după Bobotează, la 7/20 ianuarie, potrivit obiceiului ca după marile praznice împărăteşti să fie cinstite şi persoanele care au luat parte la respectivul eveniment. Dacă ieri am băut apă sfântă din milostivirea lui Dumnezeu, astăzi îl cinstim pe slujitorul Tainei. Pe Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, care cu dreapta sa L-a botezat pe Domnul în Iordan, Mesia cel așteptat de toata lumea și de noi, să vină să ne curețe, să ne sfințească, să ne primească viața și ființa noastră de oameni, mereu și de-a pururea să ne mântuiască.
Sfântul Ioan nu are nevoie de laude omeneşti. L-a lăudat Însuşi Hristos când a spus că, între mulţimile oamenilor care s-au născut până atunci, el este mai presus de toţi (vezi, Matei 11, 11). Este mai presus de Noe, de Avraam, de Iacov, de patriarhi, mai presus de toţi marii bărbaţi.
Mântuitorul Hristos l-a prezentat pe Sfântul Ioan Botezătorul ca fiind „cel mai mare om născut din femeie” şi într-adevăr, întreaga sa viaţă şi activitate îl arată ca un om fără egal, care nu poate fi comparat cu altcineva decât în înţelesul că este mai mare decât toţi ceilalţi.
În Vechiul Testament, proorocul Maleahi face referire la Sfântul Ioan Botezătorul, prezentându-l ca pe un sol, un binevestitor al lui Dumnezeu, prin cuvintele: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele”.
Sfântul Evanghelist Luca relatează pe larg naşterea Sfântului Ioan, petrecută în chip minunat. Părinţii săi au fost Zaharia, preot al Templului din Ierusalim şi Elisabeta, verişoara Sfintei Fecioare Maria, „amândoi fiind drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului”. Ca şi în cazul drepţilor Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului, şi cu ei s-a întâmplat o mare minune dumnezeiască, Sfântul Evanghelist Luca arătând cum după multe rugăciuni, aflaţi la o vârstă înaintată, cei doi au fost binecuvântaţi de Dumnezeu cu un prunc – Sfântul Ioan Botezătorul. Preotul Zaharia a aflat vestea cea bună pe când slujea la Templu, atunci când un înger al Domnului i s-a arătat şi i-a spus că rugăciunile i-au fost ascultate, iar soţia sa va naşte un fiu, ce se va chema Ioan, „care va fi mare înaintea Domnului” şi care „pe mulţi dintre fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor”. Tulburat de apariţia îngerului, Zaharia a cerut o încredinţare a celor vestite, iar pentru neîncrederea sa a fost pedepsit să rămână mut până când i se va pune copilului un nume. Şi într-adevăr, la opt zile după ce Elisabeta a născut, pruncul a fost tăiat împrejur, potrivit rânduielilor date de Moise poporului evreu, urmând a i se da un nume. Bătrânul Zaharia neputând să vorbească, a scris pe o tăbliţă „Numele lui este Ioan” şi „îndată gura şi limba lui i s-au deschis şi vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu”.
Viaţa Sfântului Ioan Botezătorul şi mai cu seamă predica sa a fost una foarte simplă: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”. Sfântul Evanghelist Luca, dar şi Sfântul Evanghelist Matei prezintă date privitoare la retragerea sa în pustiul Iudeii, însoţită de predică şi botez. Aflăm că purta o îmbrăcăminte din păr de cămilă şi cingătoare din piele împrejurul mijlocului, iar hrana lui erau lăcustele şi mierea sălbatică. Predica lui s-a adresat tuturor claselor sociale, dând la fiecare îndemnul corespunzător, urmărind îndreptarea moravurilor vremii şi restabilirea dreptăţii şi moralităţii. S-a arătat necruţător faţă de farisei şi saduchei, reprezentanţii celor două cunoscute partide politico-religioase, cărora le-a adresat mereu cuvinte aspre de mustrare, cerându-le să nu se mulţumească numai cu o părere de rău pentru păcate ci să facă roade vrednice pocăinţei. Celor mulţi dintre ascultătorii săi le-a dat îndemnul: „Cel ce are două haine să dea una celui care nu are şi cel ce are bucate să facă la fel”. Şi-a obţinut credibilitatea în mijlocul poporului, în primul rând prin viaţa lui austeră, dar şi prin faptul că trăia în conformitate cu ceea ce predica. Este interesantă observaţia pe care o face fostul Mitropolit al Ardealului, Înalt Prea Sfinţitul Antonie Plămădeală: nu el umbla după popor, ci poporul venea la el, acolo unde se retrăsese în pustie, pe malul Iordanului. Poporul venea la el pentru că simţea că este un instrument al revelaţiei lui Dumnezeu, un profet adevărat, unul care comunica oamenilor ce aşteaptă Dumnezeu de la ei.
Datorită predicilor sale, mulţi dintre oamenii din vremea sa au ajuns să se întrebe dacă nu cumva el este Hristosul? Acestora, Sfântul Ioan le-a răspuns hotărât: „Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui”. „Sunt glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”. „Eu vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine, Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc”.
Un moment deosebit în activitatea Sfântului Ioan îl constituie botezul în apa Iordanului pe care l-a făcut Mântuitorului Hristos. Acesta a fost momentul în care Mântuitorul a fost descoperit public ca Fiu al lui Dumnezeu şi acesta a fost rolul Sfântului Ioan Botezătorul să-l descopere ca atare pe Mântuitorul înainte de plecarea Sa la propovăduire şi să descopere pe Dumnezeu cel întreit: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Momentul Botezului Domnului este şi momentul care ne aduce aminte că trebuie să ne curăţim în permanenţă sufletul prin Sfintele Taine ale Bisericii, administrate de preoţi. Biserica a rânduit amintirea Botezului Domnului tocmai pentru ca să ne ajute să ne reînnoim hotărârea de a curăţi permanent interiorul casei noastre, a trupului nostru şi a sufletului nostru, aşa încât să fim gata oricând să auzim chemarea Domnului: „Intră întru bucuria Tatălui”.
Să învăţăm de la Sfântul Ioan Botezătorul, să mergem pe calea care duce la mărire, pe calea pocăinţei, pe calea iertării şi pe calea împlinirii a tot ceea ce este bine. Dumnezeu să ne umple pe toți de sfințenia Sa, prin apa Sa cea sfântă, pe care să o bem în aceste zile ale praznicului și întotdeauna cu bucurie și cu veselie dumnezeiască! Căci a Lui e sfințenia, a Lui e pacea, a Lui e bucuria cea nesfârșită și dumnezeiască, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și în vecii vecilor. Amin!
Episcop Siluan de Orhei,
Egumenul Sf. Mănăstiri Curchi
