Iubiţii mei fii şi fice duhovniceşti, din sfintele cărţi ale Sfinţilor Părinţi aflăm că, Mântuitorul cu ştiinţa Sa dumnezeiască vedea şi vede întreg viitorul Bisericii pe care o întemeiase pe pământ. În Atotştiinţa şi Atotputernicia Sa, El vedea şi vede, cum Evanghelia Sa se va vesti până la marginile pământului, cum idolii se vor prăbuşi, cum păgânii se vor converti şi generaţii după generaţii vor primi credinţa cea adevărată. Dar Mântuitorul, mai vedea şi mai vede, dezbinarea şi zâzaniile care au apărut în Biserica Lui, în ogorul Sfinţilor Apostoli şi chiar între ucenicii Săi. De aceea, găsim într-un pasaj evanghelic o rugăciune făcută de Hristos în care cerea de la Tatăl Ceresc, ca să fie păziţi şi uniţi ucenicii şi toţi oamenii, aşa precum Sfânta Treime este una.
Din viclenia diavolului, dar şi din slăbiciunea sufletească, amestecată cu slaba credinţă, au existat dintotdeauna oameni care au căzut de la Adevărul cel mântuitor şi astfel au ajuns în rătăcire. În timpul de faţă vedem, însă, o altă parte de oameni care s-au îndepărtat de la Adevăr şi au căzut într-o rătăcire destul de periculoasă ca şi a celor de mai înainte. Creştinii noştri ortodocşi, căci despre ei este vorba, au şi ei o rătăcire în capul lor. Unii dintre ei cred că e de ajuns numai să crezi în Dumnezeu doar raţonal. Ei zic în sinea lor că au credinţă în Dumnezeu, dar ce fel de credinţă fără biserică şi preoţie, fără spovedanie şi împărtăşanie, fără post şi rugăciune. Cei care spun că au credinţă, dar nu fac faptele cele bune care ne duc la mântuire, se aseamănă cu pomul ce are doar frunze, dar nu are roade. Aceşti, aşa-ziş creştini, zice cuviosul Paisie Aghioritul, trăiesc într-o mare rătăcire şi nu se mântuiesc, se pierd sufleteşte.
Este atât de dureros că, majoritatea oamenilor de astăzi, nu vor să-L mai cunoască pe Dumnezeu şi pe Fiul Său, nu vor să mai ştie de Maica Domnului şi de sfinţi, de icoane şi sfinte moaşte. O parte din oameni nu cunosc nimic din cele duhovniceşti şi nici nu vor să cunoască, poţi să le spui de toate, numai de Dumnezeu, nu. Omul de astăzi e plin de tot felul de informaţii şi diverse ştiri, de aceea nici nu mai încape în el ceva duhovniceşte. Pe timpuri oamenii nu umblau să-şi hrănească minte cu tot felul de curiozităţi lumeşti. Şi, atunci când auzeau pe un preot vorbind sau citeau în vreo carte sfântă ceva, reţineau şi apoi împlineau. Dar astăzi unde să mai încapă cuvântul lui Dumnezeu, când suntem plin de tot felul de informaţii, care nu doar că nu ne mântuiesc, ci nici nu prea ne ajută cu ceva în lumea aceasta şi, chiar din contra, ne tulbură, ne mânie, ne răzvrătesc pe unii împotriva altora.
O altă parte din creştin, totuşi cunosc parcă ceva, dar foarte puţin, de aceea dintr-o obişnuinţă, mai fac şi ei câte ceva din cele duhovniceşti, dar nu sunt nici aceştea prea aplecaţi, spre a împlini cu multă dragoste şi străduinţă rînduielile creștinești. Aceşte zic: „Aşa am apucat, aşa ne-am obişnuit, aşa am văzut la bunei, aşa ne-au mai spus părinţii.” Dar nici aceştea nu se află pe drumul cel care duce la ceruri. Doar atunci când ne ţinem de Adevărul cel mântuitor după care s-au condus toţi sfinţii, toţi oamenii cei drepţi, doar atunci putem să avem nădejde în mila lui Dumnezeu că ne vom mântui.
Hristos în Evangheli ne spune: „Nu tot cel ce zice: Doamne, Doamne va intra în Împărăţia Cerească, ci cel ce face voia Tatălui Meu.” De aici înţelegem foarte clar că, având credinţă în Dumnezeu, rugându-ne Lui şi împlinind faptele cele bune spre care ne îndeamnă, ne vom mântui.
Sfântul Teofan Zăvorâtul zice că, orice îndepărtare de la faptele cele bune şi de la poruncile evanghelice, înseamnă paşi făcuţi spre rătăcire, iar rătăcirea este îndepărtarea de la Adevăr, iar Adevărul este Hristos, căci El zice: Eu sunt Calea Adevărul şi Viaţa. Şi dacă ne îndepărtăm de la Hristos, înseamnă că nu mai suntem pe calea cea bună şi nu mai suntem uniţi cu Viaţa cea Adevărată, iar prin urmare, dacă sufletul se rupe de Viaţa cea Adevărată, pierzarea lui înseamnă moartea. De aceea să căutăm Adevărul, Calea şi Viaţa ca să nu ajungem în rătăcirea care ne va pricinui pierzarea veşnică a sufletului.
Preasfinţitul PETRU, Episcopul de Ungheni şi Nisporeni
