Protoiereul Victor Mihalachi, protopopul raionului Străşeni, este un slujitor care a reușit să se facă iubit și respectat atât de confrații slujitori, cât și de către credincioși. Părintele îi slujeştete lui Dumnezeu cu dăruire, având grijă atât pentru turmă încredințată spre păstorire, cât și pentru fiecare credincios în parte. Cu ocazia popasului aniversar, l-am rugat să ne vorbească despre momentele marcante din viaţa şi slujirea sa, dar şi despre realizările şi planurile pentru viitor.
Aţi fost hirotonit preot în anul 1991, de 25 ani îi slujiţi lui Dumnezeu şi oamenilor. Ce v-a determinat să alegeţi anume această cale în viaţă.
Nu pot să spun că a fost o alegere anume, a fost o chemare care a fost auzită de mine și căreia i-am urmat. Am crescut cu bunicii, cărora le şi datorez formarea mea spirituală. Deşi le-a fost greu, ei nu şi-au pierdut credinţa în perioda regimul comunist, şi au reuşit să sădească şi în sufletul meu această sămânță de credință, pe care au îngrijit-o apoi cu grijă, pentru ca la timpul cuvenit să aducă roade bune. În anii de şcoală mergeam cu ei foarte rar la biserica din satul vecin, în satul natal, bisericile au fost închise. Eram nevoit să mă ascund de profesorii de la școală, care erau impuși să monitorizeze prezența elevilor la biserică, iar cei care erau observați, erau scoşi în fața careului, menționați cu diferite "laude" ateiste.
Cel care m-a determinat în alegerea această cale de slujire a fost părintele protoiereu Teodor Tihon, căruia îi datorez formarea mea spirituală. Anume cu sprijinul şi binecuvântarea lui am devenit iniţial palamar la biserica din satul natal. Dragostea, înțelepciunea, blândețea, mărinimia părintelui Teodor mi-au răvăşit sufletul, și m-au ajutat să-mi aleg propria cale către Dumnezeu. Datorită lui, am reuşit să răspund chemării Mântuitorului Iisus Hristos, şi să-i deschid ușa inimii, permiţându-i să intre în cămara sufletului meu.
Care au fost greutăţile pe care le-aţi întâmpinat la începutul slujirii, dar şi pe parcursul anilor.
Acum îmi este greu să-mi amintesc toate greutățile cu care m-am confruntat pe parcursul acestor 25 de ani de slujire la Sfântul Prestol. La început m-am confruntat cu lipsa de experiență, în plus, devenisem preot într-o perioadă grea pentru Biserica Ortodoxă, o perioadă în care Biserica abia renaștea din ruinele ateismului comunist, amprentele acestuia fiind foarte greu de tămăduit şi care şi în prezent sunt resemţite. Dar, conducându-ne de cuvintele Mântuitorului „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit si Eu pe voi”, ne continuăm calea şi slujirea Domnului. Tot de la părintele Teodor am reținut că preotul trebuie să fie sobru, cu multă băgare de seamă și înzestrat cu nenumărați ochi, pentru a trăi nu numai pentru el însuși, ci și pentru mulțimea oamenilor încredințați lui spre păstorire. De altfel, părintele mai spunea că cel căruia Hristos i-a încredințat turma rațională, va plăti cu sufletul său pentru ea.
Sunteţi iubit, apreciat şi stimat de creştinii pe care-i păstoriţi. A fost complicat să le deveniţi un adevărat părinte, un îndrumător pe calea mântuirii.
Am venit în parohie ca un copil al creștinilor mei, am crescut aici lângă ei. Bucuriile, durerile, nevoile, succesele și realizările lor au devenit şi succesele şi insuccesele mele. M-am format și eu împreună cu ei, acumulând experiența și întărindu-mă în credință, dar și în trăirile mele spirituale. A fost o perioadă şi cu greutăţi, îndeosebi atunci când numai am redeschis lăcașul după perioada sovietică, şi a trebuit să muncesc foarte mult, dar cu ajutorul Lui Dumnezeu le-am depăşit pe toate. Greutăţile m-au întărit, m-au adus mai aproape de oameni, m-au făscut să-i înţeleg mai bine, să pot să le fiu de folos tuturor celor care vor avea nevoie de ajutorul şi sprijinul meu. M-am străduit să-i iubesc pe toţi, așa cum sunt ei, așa cum i-am primit de la Dumnezeu prin binecuvântarea Ierarhului meu. Căci de fapt slujirea preotului înseamnă slujirea omului de lângă tine ...
Deși marea majoritatea a compatrioților noștri se declară creștini ortodocși, bisericile noastre sunt pline doar de sărbători mari. Care este motivul că avem atât de mulți creștini “declarați”, şi atât de puțini creștini trăitori.
În loc să meargă la biserică, creștinul de astăzi preferă în week-end-uri activități care îl împlinesc aparent mai mult. Tot alegănd confortul şi plăcerea, desigur că ajungem la starea în care alegem să petrecem duminica în fața calculatorului sau a televizorului. Ne declarăm o ţară cu populaţie preponderent ortodoxă, dar câţi creştini avem la slujbe în duminici şi sărbători? Creştinii de astăzi nu mai trăiesc în duh şi adevăr, căci acestea nu pot fi primite de la urmărirea slujbelor on-line. Dacă creştinul preferă să meargă duminică la piaţă, să rezolve multe alte treburi şi griji, atunci despre ce fel de creştini mai discutăm? Atât cât sunt prioritare grijile lumeşti, cât Dumnezeu este pe al doilea plan, vom avea în continuare un procent mare de creștini “declarați”, şi cu regret prea puțini creștini trăitori.
Consider că de vină e şi puțina mea credință şi muncă insuficientă depusă pe pășunea încredințată, am lăsat ogorul în buruiană și nu l-am prășit la timp. Cred că de la mine ca păstor trebuie să încep a schimba unele lucruri și neapărat se vor schimba și în turma încredinţată.
Omul contemporan trăieşte o viaţă în continuă alergare, de multe ori nereuşind să facă faţă tuturor provocărilor şi grijilor vieţii. Astfel, mulţi motivează că şi-ar dori să aibă o legătură mai apropiată cu Dumnezeu, dar pur şi simplu nu au timp pentru ea. Cum ar trebui să-şi organizeze viaţa creştinii, pentru ca Dumnezeu să fie pe locul potrivit în viaţa lor, deci pe primul loc.
În copilărie, bunelul îmi spunea un adevăr pe care l-am întâlnit mai apoi şi în unele scrieri. El spunea că va veni timpul când anul va fi ca o lună, luna ca o săptămînă, săptămâna ca o zi, şi ziua ca un ceas. Cred că acest timp a și venit. Creştinii de azi sunt mereu în goană după venituri financiare, gospodării cât mai moderne, însă majoritatea nu realizează, că la Dumnezeu contează numai sufletul. Ce va da omul în schimb pentru sufletul său dacă îl va pierde? Trăiesc cu toții de parcă această viaţă pâmântească reprezintă veşnicia. Trăiesc fără a lua în seamă cuvintele:„ Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru".
Faptul că nu participăm la slujbile Bisericii, ne face să pierdem legătura cu Creatorul, să pierdem lucrarea Duhul Sfânt în sufletele noastre. Umblaţi cât aveţi lumină, ne îndeamnă Mântuitorul, iar lumina se dobândește numai în comuniune cu Hristos. Majoritatea creștinilor cred că dacă au postit cumva în postul mare și s-au împărtășit, deja au făcut un mare efort. Mulţi uită că nu doar hrana trupească trebuie primită cu regularitate, dar şi sufletul trebuie hrănit, căci el suferă şi se îmbolnăveşte f6ără hrană duhovnicească pe care nu o primeşte. Frecventarea bisericii, rugăciunea, milostenia, grija de aproapele, toate acestea plămădite cu credință și dragoste, reprezintă temelia vieţii unui creştin. Dumnezeu trebuie să fie pe locul potrivit în viaţa noastră, şi anume pe primul loc.
Anul acesta aţi absolvit masteratul de la USM. Care a fost scopul acestor studii, ce aţi luat de la acest masterat.
Dat fiind faptul că avem permisiunea de a preda religia în școală, fie și optional, prevede că vom avea şi pregătirea necesară. Astăzi nu mai poţi preda o oră reuşită doar în baza unui manual. Astfel, le mulțumesc din suflet tuturor celor care au organizat acest masterat, căci m-a ajutat să obţin noi aptitudini şi cunoştinţe care mă vor ajuta în predarea religiei. Experienţa şi cunoștințele dobândite le vom investi în copiii care ne așteaptă cu mare drag în școli, care sunt dornici de a a cunoaște mai multe despre Dumnezeu și învățăturile Sale.
Predaţi religia în şcoală. Care este atitudinea copiilor faţă de această disciplină. Credeţi că ar trebui să devină obligatorie în programul şcolar. Totodată, ce ar trebui să facem pentru ca să avem mai mulţi tineri în biserică. Cum să-i ajutăm să-l descopere pe Dumnezeu cel Viu în viaţa lor.
Copii sunt dornici de cunoștințe, au mii de întrebări care îi frămîntă, la care așteaptă răspunsuri. Deasemenea şi doresc activităţi extracurriculare, să poată merge în pelerinaje, să viziteze locuri frumoase şi sfinte. Copiii spun că şi-ar dori ca religia să devină obligatorie în programul şcolar. Totodată ei au nevoie de un viu exemplu în mijlocul lor, de un bun profesor, de un bun preot care să le ghideze calea spre biserică, spre Dumnezeu, pentru să devină mai buni, mai credincioși.
Aveţi trei copiii, care sunt deja mari, care au fost reperele în educaţia lor.
Trei copii care reprezintă alinarea și bucuria vieţii mele. Îi mulțumesc lui Dumnezeu din tot sufletul pentru acest neprețuit dar. M-am străduit să le dau o educație creștinească, să fie ei înşişi un exemplu pentru cei din jur, să știe să-l prețuiască pe aproapele chiar mai mult decât pe ei. La moment sunt mulţumit de cum au crescut şi mi-au urmat sfaturile şi îndemnurile. Viitorul ne va arăta şi care vor fi roadele.
Cum credeţi care este cea mai frumoasă realizare din viaţa dvs. Există şi vreun regret.
Desigur că există şi unele regrete, îndeosebi realizez că am pierdut mult timp în zădar, nefolosindu-l așa cum şi-ar fi dorit Dumnezeu. Dar încerc să recuperez acum ce e posibil pentru ca să pot realiza ceva cu folos spre binele oamenilor şi Slava Lui Dumnezeu şi binele Bisericii.
A consemnat Lozan Natalia
