Actualitate

Prostia omului tot la moarte-i osândită

4070

Aceştia sunt oamenii: nu caută pe Dumnezeu decât la necaz, – care-L caută. Căci alţii la necaz îl suduie şi astfel mai rău se afundă şi de mai mari necazuri dau, – până ce necazurile le încovoaie ceafa şi-L caută şi ei pe Dumnezeu. Situaţia stă aşa: oamenii se roagă lui Dumnezeu să-i scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de oameni să se părăsească de păcate. Acum judecaţi care de cine să asculte mai întâi: Dumnezeu de oameni sau oamenii de Dumnezeu?

Am auzit o pildă: undeva s-a alcătuit o delegaţie de oameni, care s-au dus la Dumnezeu să se plângă că tare-i grea viaţa pe pământ, că tare-s multe beteşuguri, multe pagube, multe sudalme, bătăi şi toate păcatele.

– Fiii Mei, aţi spus că tare vi-e grea viaţa, încărcată de păcate.

– Da, Doamne…

– Atunci nu le mai faceţi..

E o poveste ştiută pretutindeni, totuşi v-o spun şi de-aci. Ştiţi că sunt şerpi care sug lapte. Şi sunt vaci, care, odată supte de şarpe aleargă nebune după şarpe să le sugă iarăşi. Se întâmplă că vaca se apropie de înţărcat, dar de nărav nu înţarcă, ci se duce mereu la şarpe. Şarpele îi suge sânge şi în sfârşit o muşcă. Iată prostie de vacă osândită la moarte.

Dar şi prostia omului tot la moarte-i osândită.Toată tinereţea ta o dai dracului, şi vezi pe urmă că ai ales rău. Dar întrebare dacă-ţi mai rămân zile să le dai lui Dumnezeu şi întrebare dacă-ţi mai primeşte o grămadă de hârburi, în loc de un vas frumos, cum puteai să fii. Aspre vorbe. Ăsta e răspunsul la întrebarea de ce nu vin oamenii la spovedanie în primăvara şi vara vieţii lor: îşi dau vlaga s-o sugă şarpele!

„In toată lumea nu găseşti un lucru mai uşor de făcut decât păcatul. Şi iarăşi: nimic nu pricepe omul mai greu, ca: ce-i acela, păcatul ? De aceea păcătuim cu uşurinţă, dar ne pocăim cu anevoie”.

Părintele Arsenie BocaCuvinte vii, Editura Charisma, Deva2006


Articole Asemănătoare
7109

Nu poți să te rogi fără să iubești

Trăim înconjurați de bârfe și vorbe fără sens. Suntem geloși și invidioși unii față de celalți. Suntem orgolioși. Foarte ușor ne pierdem cumpătul…. Vreți să vă rugați? Nu poți să te rogi fără să iubești. Vă doriți pacea sufletească? Duhul Sfânt nu va veni în inima voastră dacă nu o veți curăți de patimi. Dumnezeu […]

Articole postate de același autor
33

De nu poți fi sfânt, fii măcar om!

De nu poți face 20 de metanii, fă 10, iar de nu poți face nici 10, fă închinăciuni. Dar fă! De nu poți sta o oră la rugăciune, stai măcar 5 minute, dar stai! De nu poți ajuna, măcar postește! De nu poți face bine, măcar nu face rău. De nu poți construi biserici, construiește […]