Prin credință, fapte bune și milostivire, îl urmăm pe Sfântul Nicolae. Acțiune de caritate la azilul de bătrâni din s. Susleni, Orhei

980

În după-amiaza zilei de 19 decembrie, cu binecuvântarea ierarhului Orheiului, PS Siluan, Vicar mitropolitan, Parohul Bisericii „Buna Vestire”, din s. Cucuruzeni și Președintele Sectorului Asistenta Socială și Caritate al Vicariatului de Orhei,  prot. Leonid Sîrghi, însoțit de un grup de elevi, a vizitat azilul din sat Susleni, r-ul Orhei.

Sfântul Nicolae, pe care-l sărbătorim în această zi, ne învață prin exemplul vieţii sale, că a trăi, înseamnă a dărui, a dărui compasiune, înţelegere, bucurie și dragoste. Sfântul Nicolae, fiind vasul şi instrumentul iubirii lui Dumnezeu, face ca bucuria dumnezeiască de a dărui să-şi continue existenţa în zilele noastre prin mijlocirea sa, chiar dacă de multe secole el se bucură de veşnicia lui Dumnezeu.

Astfel, cei care au venit în acestă zi la azilul din localitatea Susleni, au venit să aducă daruri din propriile suflete și din bunurile materiale pe care au vrut să le împartă cu alții. Elevii gimnaziului din Cucuruzeni, au prezentat un program de colinde, pentru că toți cei prezenți să se pătrundă de bucuria sărbătorii Nașterii Domnului de care ne apropiem.

De asemenea a fost organizată o masă de sărbătoare pentru 36 de persoane din cadrul acestei instituții, s-au oferit câteva produse electrocasnice, mai multe biblii, dar și daruri pentru bolnavii din acest azil.

La eveniment a participat parohul bisericii din s. Susleni, Prot. Octavian Cocu, primarul comunei Cucuruzeni, d-na Ilia Pranetchii și oameni de bună credință din satul Cucuruzeni.

Milostivirea este un cuvânt care semnifică una din însuşirile divine pe care Sfântul Nicolae a trăit-o şi a manifestat-o de-a lungul întregii sale vieţi. Aducând sincere mulțumiri tuturor celor care s-au implicat și au sprijinit evenimentul, nădăjduim că îi va ajuta și pe viitor să-i urmeze Sfântului Ierarh în fapte bune, dragoste și milă față de aproapele.

sursa manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
1262

Prezență arhierească la ospățul euharistic din „Duminica lui Zaheu vameșul” la Mănăstirea Curchi

În „Duminica lui Zaheu vameșul” PS Părinte Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae” a mănăstirii Curchi.  În această duminică închinată mărturisirii de credinţă făcută de vameşul Zaheu, credincioşii s-au adunat în comuniune euharistică și de rugăciune la Sfânta Mănăstire Curchi. La […]