Preot grec desemnat „Cel mai bun cetățean european al anului 2018”

4471

Părintele Antonios, care conduce Arca Lumii (Kivotos tou Kosmou) o organizație de caritate care ajută copii din familii defavorizate, a fost premiat la Evenimentul Premiul cetățeanul european al anului 2018.

Ceremonia a avut loc la Bruxelles în Parlamentul European, informează Greek City Times.

Alături de Arca Lumii, fondată de părintele Antonios, au mai fost premiate și alte două ONG-uri grecești de caritate.

În acest an au fost acordate în total 50 de premii, care au ajuns la ONG-uri sau  cetățeni din 26 state membre ale Uniunii Europene.

Părintele Anthonios Papanikolaou slujește ca preot  la Academia Sf. Gheorghe din Platonos, Kolonos.

El a început activitatea sa de caritate în anul 1998 în una dintre cele mai sărace zone din Atena, cunoscută pentru traficul de droguri.

Părintele s-a întristat foarte mult când a văzut că mulți copii abandonau școala din cauză că familiile lor nu aveau posibilități materiale.

El a încercat să se joace cu copii pentru ca treptat să fie acceptat de ei. Ulterior a vorbit cu copiii despre problemele pe care le au și de viața lor de zi cu zi.

Cu timpul părintele a găsit căi de rezolvare pentru problemele celor mici, iar viața acestora a început să se îmbunătățească semnificativ.

Împreună cu soția sa, Stamatia Georgandi, părintele a transformat din mica organizație pe care o crease o inițiativă de amploare mare care în prezent are recunoaștere europeană.

În prezent părintele se ocupă atât de copiii greci defavorizați, cât și de copii imigranți, în ciuda diferenței de religie.

sursa basilica.ro


Articole Asemănătoare
171

Să fim buni şi să fim mai buni!

Ficare dintre noi, creştinii, trebuie să stăruim pentru o viaţă îmbunătăţită, să fim mai buni. Cândva, în satul meu, s-a schimbat preotul, şi preotul care a venit era un cunoscut al meu. Atunci am întrebat-o pe mama – mama venind la mine la mănăstire: ce vă predică părintele acesta, care e acum la noi? Mama […]

Articole postate de același autor
2453

ÎPS Mitropolit Vladimir a participat la Adunarea Festivă dedicată lansării Anului Ștefan cel Mare și Sfânt, Domnitor al Moldovei

Vineri, 02 februarie 2018, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir a participat la Adunarea Festivă dedicată lansării Anului Ștefan cel Mare și Sfânt, Domnitor al Moldovei. Evenimentul a avut loc la Palatul Republicii și a demarat cu un Tedeum închinat marelui domnitor, oficiat de către ÎPS Mitropolit Vladimir și un sobor preoțesc. La […]