Prin Duhul Sfânt se înnoieşte omul şi lumea.
Dreptmăritori creştini,
Timp de patruzeci de zile după Învierea Sa, Mântuitorul S-a arătat Apostolilor, „vorbindu-le despre cele ale Împărăţiei lui Dumnezeu şi le-a poruncit să nu se îndepărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui” (Fapte 1, 3-4).
Pe când erau adunaţi cu toţii în foişorul de pe Sion, s-a auzit un vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede şi au văzut limbile de foc. În acel moment, s-au umplut toţi de Duhul Sfânt. După predica înflăcărată a Sfântului Apostol Petru, s-au botezat trei mii de suflete. Aşa a luat fiinţă în chip văzut Biserica, Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, laboratorul duhovnicesc în care firea noastră fragilă se uneşte cu harul Sfântului Duh, devenind purtătoare de Dumnezeu.
Iubiţi credincioşi,
După Pogorârea Sfântului Duh asupra lor, Apostolii nu mai sunt aceiaşi. Ieri erau fricoşi, acum sunt plini de curaj; ieri erau neputincioşi şi slabi, acum sunt plini de înţelepciune, de tact şi de hotărâre. În viaţa lor, dispar preocupările personale, cărora le ia locul idealul de a vesti învierea şi mântuirea sufletelor.
De acum, ei devin „martorii Învierii” şi nimeni şi nimic nu-i va despărţi de această mărturie. „Veţi primi putere, le-a zis Iisus, prin venirea peste voi a Duhului Sfânt şi-Mi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului” (Fapte 1, 8).
Minunea n-a fost cu nimic mai mică dacă ne gândim că cele trei mii de persoane care s-au botezat în ziua de Rusalii, n-au fost dintre cei pregătiţi pentru aceasta de Apostoli şi poate, nici n-au cunoscut întreaga activitate a Mântuitorului.
Ei au primit, după aceea, învăţătura Apostolilor, au rămas statornici în credinţă şi în adevăr. Ei au format o familie duhovnicească nouă, prin Duhul Sfânt, Care i-a unit, peste toate deosebirile care-i despărţeau şi Care i-a hrănit cu învăţătura Domnului şi cu Trupul şi Sângele lui Hristos în Sfânta Cuminecătură.
Duhul Sfânt lucrează astăzi prin Biserică, iar dacă Biserica există, evident că este de faţă Duhul – spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Duhul Sfânt lucrează în Biserică prin preoţi şi episcopi (Fapte 20, 28) şi prin Sfintele Taine săvârşite de aceştia.
Sfântul Irineu, episcopul Lyonului, spune: „Unde este Duhul, acolo este Biserica şi unde este Biserica, acolo este Duhul Sfânt şi tot harul”. Duhul Sfânt îi consacră pe slujitorii Bisericii ca „iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (I Cor. 4, 1).
Duhul Sfânt păstrează Biserica spre a fi una, sfântă, sobornicească şi apostolică. El trimite misionari, împarte daruri şi face ca Biserica să fie „stâlp şi temelie a adevărului” (I Tim. 3, 15). El dă veşnicie Bisericii, ca să se împlinească cuvintele: „porţile iadului nu o vor birui” (Mt. 16, 18).
Duhul Sfânt este Cel Ce învaţă, povăţuieşte şi apără Biserica de rătăciri, fiindcă este „Duhul Adevărului Care de la Tatăl purcede” (In. 15, 26). El dă mărturie despre Fiul, Care L-a trimis în lume şi din ale Căruia a primit, fapt pentru care adeseori este numit „Duhul lui Hristos”.
Duhul Sfânt dă viaţă instituţiilor evanghelice pe care Hristos le-a întemeiat şi împarte Bisericii harismele şi făgăduinţele viitoare. Duhul Sfânt ne izbăveşte de păcate, ne aduce de la rătăcire la adevăr, ne îndeamnă la rugăciune şi la orice lucru bun.
Duhul Sfânt ne ajută să urcăm la Dumnezeu şi Îl coboară pe Iisus în inimile şi în viaţa noastră. El „vine în ajutor slăbiciunii noastre; căci nu ştim să ne rugăm cum trebuie, dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite” (Rom. 8, 26).
Fiecare credincios trebuie să experimenteze Rusaliile sau Pogorârea Sfântului Duh în viaţa personală, căci o viaţă creştină fără Rusalii interioare este ca o Liturghie fără Consacrare, adică fără Sfinţirea Darurilor. În exterior totul poate fi perfect: aceleaşi ritualuri, aceleaşi rugăciuni, aceleaşi gesturi liturgice şi invocaţii, dar nu se întâmplă nimic, n-are loc prefacerea euharistică.
Rusaliile sunt Duhul lui Iisus în noi, Care transformă întregul nostru mod de a gândi, de a simţi, de a voi, de a alege şi de a vorbi.
Duhul lui Hristos este Cel Care conduce viaţa noastră încât să devenim – cum afirma cineva – „ca Iisus în lume”. Astfel, ne asemănăm cu primii ucenici care, plini de Duhul Sfânt, se simt transformaţi pe loc, fac lucruri ciudate pe care nu le făcuseră niciodată înainte, încât sunt bănuiţi „că sunt plini de must” (Fapte 2, 13). Ei, de fapt, fiind sub adumbrirea Mângâietorului, au făcut experienţa irezistibilă a iubirii lui Dumnezeu ce „s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă” (Rom. 5, 5).
Un lucru asemănător i se întâmplă creştinului de fiecare dată când în viaţa sa se revarsă Rusaliile. Atunci persoana umană se descoperă iubită de Dumnezeu şi simte că poate să iubească asemenea Lui. Aceasta înseamnă renaşterea în Duh.
Când Duhul Sfânt S-a pogorât la Rusalii, nişte persoane timorate, baricadate după uşi se simt deodată însufleţite de o dorinţă fierbinte de evanghelizare şi fără frică, coboară în piaţa publică, pentru a vorbi oamenilor. Sinedriul iudaic s-a minunat, după Rusalii, de curajul Apostolilor, „ştiind că sunt oameni fără carte şi simpli” (Fapte 4, 13).
O astfel de transformare vrea să opereze în om Duhul Sfânt, Cel Care a proiectat şi a instaurat o nouă ordine în univers şi din sărmane făpturi a scos Sfinţi, iar din păgâni a făcut Martiri, adică mărturisitori până la moarte ai lui Hristos.
Duhul Sfânt este Divinul Artist, Care vrea să sape în fiinţa noastră desfigurată de păcat trăsăturile vii ale lui Hristos, întocmai ca şi sculptorul care îşi scoate capodopera, lovitură după lovitură, dintr-un bloc inform de marmură.
Este Duh de viaţă făcător, deoarece creează în noi o nouă făptură spirituală, care poate să se adreseze lui Dumnezeu cu numele de Tată (Rom. 8, 5), care poate să gândească nu potrivit omului natural, ci potrivit lui Dumnezeu (I Cor. 2, 10-13), să iubească precum iubeşte Dumnezeu (Rom. 5, 5).
Prin puterea Duhului Sfânt, creştinii pot aduce roade duhovniceşti: iubirea, bucuria, pacea, răbdarea, bunăvoinţa, bunătatea, credinţa, blândeţea, înfrânarea (Gal. 5, 22-23). Acum trăim în era Duhului Sfânt, care se va încheia în momentul revenirii lui Hristos ca să judece lumea.
Duhul Sfânt are sarcina de a ne face astăzi martori curajoşi ai Adevărului spre a mărturisi eroic credinţa noastră în Hristos. Purificându-ne în creuzetul nenumăratelor suferinţe şi arzând în noi orice formă de egoism, Duhul Sfânt ne umple de iubire şi de acea frumuseţe duhovnicească ce poate salva o lume stricată, ca a noastră.
Duhul Sfânt are sarcina de a aduce Biserica la cea mai mare splendoare a sa, astfel încât să devină fără pată şi fără zbârcitură, spre a putea răspândi lumina lui Hristos la toate naţiunile lumii.
Şi în sfârşit, trebuie să fim convinşi că Duhul Sfânt are sarcina de a transforma întreaga omenire şi de a reînnoi faţa pământului, încât să devină un paradis pământesc, în care Dumnezeu să fie bucurat de toţi, iubit şi slăvit.
Iubiţii mei,
Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru evenimentul sfânt al Rusaliilor prin care s-a născut Biserica, unde lucrează Duhul Sfânt, Mângâietorul inimilor, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorul de viaţă nouă şi nemuritoare.
Dacă dorim să primim Duh Sfânt şi să „umblăm cu Duhul” (Gal. 5, 25), trebuie să ne desprindem de relaţiile păcătoase şi de obiceiurile rele şi să nu avem altă dorinţă decât sălăşluirea Sfântului Duh în noi.
Cine Îl are pe Duhul Sfânt, acela a atins scopul vieţii pământeşti, care este desăvârşirea şi mântuirea veşnică. „Prin comuniune cu El – zice Sfântul Vasile cel Mare – Duhul Sfânt ne face duhovniceşti, ne readuce în Rai, ne reîntoarce în Împărăţia cerurilor şi în adopţiunea filială, ne dă îndrăzneala de a-L numi pe Dumnezeu Tată şi de a ne împărtăşi din harul lui Hristos, ne dă îndreptăţirea de a fi numiţi fii ai luminii şi de a avea parte de slava cea veşnică”.
Duhul Sfânt lucrează în viaţa noastră de la Botez încât, dacă luptăm „lupta cea bună” (cf. II Tim. 4, 7), putem atinge asemănarea cu Dumnezeu. Duhul Sfânt cucereşte treptat inima celui râvnitor până o supune întreagă lui Dumnezeu, transformând-o într-o părticică preţioasă a Împărăţiei Sale.
De aceea, se cade să-L chemăm zilnic în viaţa noastră, rugându-L: „Vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre!”. Amin.
