Preasfințitul Siluan a citit a treia parte a Canonului de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul la Biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din sectorul Slobozia Doamnei, or. Orhei

2252

Miercuri, 01 martie 2017, cu binecuvîntarea Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit VLADIMIR, Preasfinţitul Siluan Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a oficiat în cadrul Pavecerniței Mari, a treia parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul.

Alături de Părintele Episcop s-a rugat și PC Părinte Paroh Serghei Stângaci, dar și credincioșii prezenți veniți la slujbă.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa, a vorbit despre semnificaţia slujbei din această seară.

Canonul Sf. Andrei Criteanul, este unul duhovnicesc, un profund dialog al omului păcătos cu propria conştiinţă, care-i atrage atenţia asupra celor săvârşite.

„Biserica ne cheamă în acest Post al Păresimilor, la pocăință, la plângerea păcatelor, la rugăciune fierbinte, pentru ca astfel devenim mai buni, mai pregătiți pentru a-L întâmpina pe Hristos, Mântuitorul nostru.

Despre rostul Canonului Sfântului Andrei Criteanul, Părintele Alexander Schmemann spune că este „să ne descopere păcatul şi, astfel, să ne conducă spre pocăinţă; să descopere păcatul, nu prin definiţii şi înşiruiri, ci printr-o adâncă meditaţie asupra măreţei istorii biblice, care este, cu adevărat, o istorie a păcatului, a pocăinţei şi a iertării”.

O trăsătură distinctivă de bază a Canonului cel Mare este utilizarea deosebit de frecventă a imaginilor și subiectelor din Vechiul și Noul Testament.

Răspunsurile la strană au fost oferite de corul Mănăstirii Curchi, condus de dl Dumitru Buga.

sursa http://manastireacurchi.md

 


Articole Asemănătoare
307

Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a liturghisit la biserica „Sf. Cuv. Onufrie” din s. Brăviceni, r. Orhei

Sâmbăta – 28 aprilie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Cuv. Onufrie” din s. Brăviceni. În dimineața zilei, Episcopul a fost întâmpinat cu aleasă bucurie și dragoste creștinească de către parohul bisericii Protoiereul mitrofor Roman Leu, […]

Articole postate de același autor
4876

Cum n-aţi văzut niciun Părinte? Era îmbrăcat cu schimă!

Când lucram ca și controlor pe tren, timpurile erau foarte grele şi nu ne dădeau suficient cărbune pentru a ne încălzi vagoanele, dar ne condiţionau să nu încercăm să încălzim cu altceva conductele, căci ne bagă la închisoare. Dar, nu care cumva să se întâmple să îngheţe apa în ţevile de încălzire că tot închisoarea […]