Actualitate

Preasfințitul Petru, în seara zilei de luni, a primei săptămâni din Postul Mare, a oficiat Pavecernița Mare cu citirea Canonului Sf. Andrei Criteanu

2226

Pe 15 martie, 2021, în seara zilei de luni a primei săptămâni din Postul Mare, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, înconjurat fiind de clericii catedralei episcopale ,,Sfântul Binecredincios Kneaz Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni, a săvârșit slujba Canonului cel Mare a Sfântului Andrei Criteanu. La această slujbă de pocăinţă au participat şi numeroşi creştini.

La finele canonului, cu binecuvântarea Preasfințitului Petru, Preotul Sava Bârliga, a ținut un cuvând despre importanţa Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, specificând: „Marele Canon este imnul tristeţii profunde şi al pocăinţei cutremurătoare. Omul, care simte greuta­tea păcatului, care gustă amărăciunea vieţii îndepărtate de Dumnezeu, care înţelege dimensiunile tragice ale înstrăinării firii umane, prin cădere şi prin îndepărtarea de Dumnezeu, se întristează. Se smereşte. Suspină adânc şi începe brusc să plângă cu tânguire. Un plâns, însă, care mântuieşte, fiindcă deschide dru­mul pocăinţei. Drumul care aşează existenţa umană alături de Dumnezeu, Izvorul vieţii celei adevărate şi al comuniunii inefabile al harului şi al bucuriei.

Despre plâns şi despre cântecul de jale însuşi po­etul vorbeşte în primul tropar al Canonului său: „De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele celei ticăloase? Ce început voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum?

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni
Foto: Arhidiaconul Veniamin (Seculţan)

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
2874

Duminica a 2-a a Triodului – Întoarcerea fiului risipitor

Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Atunci el le-a împărţit averea. Dar nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea trăind […]