Actualitate

Preasfinţitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a împlinit 10 de ani de arhierie

1888

Preasfinţitul Nicodim – Episcop de Edineţ şi Briceni a aniversat în 26 decembrie 2020, zece ani ani de arhierie. Cu acest prilej, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir i-a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare.

Cu prilejul aniversării a zece ani de la hirotonia episcopală, Vă adresăm alese felicitări dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în lucrarea pastorală și misionară pe care o desfășurați spre slava Preasfintei Treimi și binele Bisericii noastre Ortodoxe din Moldova.

Hristos-Domnul, Arhiereul Cel veșnic, să Vă dăruiască în continuare aceeași râvnă plină de evlavie pentru Sfânta Taină a arhieriei și mult ajutor în slujirea Bisericii și a credincioșilor din Episcopia de Edineț și Briceni. Harul Duhului Sfânt să se reverse totdeauna cu îmbelșugare asupra Preasfinției Voastre, dăruindu-Vă roade alese și binecuvântate!

Cu binecuvântare arhipăstorească și dragoste în Hristos-Domnul,

†  VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE

* * *

Episcopul Nicodim, (Ioan Vulpe), s-a născut la data de 4 septembrie 1956; A studiat teologia la Petersburg şi Moscova (1977-1981; 1989-1992); A fost hirotonit preot (de mir) în 1981 de către PS Kiril, vicar al Mitropoliei Leningradului, actualmente Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii.

La data de 23 ianuarie 2009 a fost tuns în monahism, primind numele de Nicodim, în cinstea Sf. şi Dreptului Nicodim.

În ziua de 24 decembrie 2010, în cadrul ședinței ordinare a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, prezidate de Sanctitatea Sa Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Arhimandritul Nicodim (Vulpe) este ales Episcop pentru Catedra vacantă de Edineț și Briceni.

La data de 25 decembrie 2010, în incinta reşedinţei patriarhale din Moscova a avut loc ipopsifierea Arhimandritului Nicodim, iar la 26 decembrie 2010, în Catedrala Patriarhală Hristos Mântuitorul din Moscova, a fost hirotonit în treapta de Episcop.

 

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1533

Peste 50 de familii au beneficiat de bunuri de la Garderoba Socială USM

În pragul postului Adormirii Maicii Domnului, peste 50 de familii socialmente vulnerabile din Chișinău au beneficiat de bunuri oferite de către Garderoba Socială ”Agapis” din cadrul Bisericii ”Întâmpinarea Domnului”, USM. Familiile au primit haine și încălțăminte de toamnă, produse alimentare și igienice, jucării și, nu în ultimul rând, încurajări și binecuvântări din partea slujitorilor. Printre […]