Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini”, la Catedrala episcopală din Soroca

2869

Sâmbătă, 25 iulie, în ziua cinstirii Icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini”, în curtea Catedralei episcopale din Soroca a fost oficiată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

La slujba praznicală condusă de către Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii, au participat: prot. Nicolae Craveț, protopop și secretar al Vicariatului de Soroca, egumena Vera (Spinei), stareța Mănăstirii Cușelăuca, preoți soroceni și din alte protopopiate, credincioși și pelerini-oaspeți la sărbătoarea mariologică.

Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” este una dintre cele mai vechi și mai cinstite icoane ale Născatoarei de Dumnezeu, iar creștinii noștri manifestă pioșenie aparte pentru această reprezentare sfântă. Astfel, deja al treilea an consecutiv, Maica Domnului este cinstită prin rugăciune și o procesiune în jurul municipiului, care este organizată în ajunul zilei prăznuirii icoane făcătoare de minuni.

Amintim că o copie a icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini” a fost adusă în anul 2018 de la Sfântul Munte Athos și oferită în dar Catedralei Episcopale din municipiul Soroca de către Mănăstirea Ciuflea din capitală.

Maica Domnului a fost și rămâne a fi mijlocitoarea și ocrotitoarea noastră. Să o avem mereu în rugăciunile noastre, adresându-ne Maicii noastre cerești cu toate durerile, nevoile și necazurile noastre pământești.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
3381

Nu trăi tu în locul copilului tău!

Pentru a respecta libertatea copilului tău, trebuie să înţelegi şi să admiţi faptul că el este o altă fiinţă decât tine. Nu trăi tu în locul copilului tău. Nu transfera visurile şi dorinţele tale asupra copilului tău. El este o altă fiinţă, cu propriile-i visuri şi dorinţe. Nu-ţi înăbuşi copilul. Lasă-l să respire liber!   […]