Actualitate

Praznicul Schimbării la Față a Mîntuitorului la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

1541

Joi, 19 august 2021, de praznicul Schimbării la Față a Domnului Dumnezeului și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfinţitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineţ şi Briceni, a oficiat Sfînta Liturghie la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi. După Sfînta Liturghie a urmat slujba unui Te Deum, apoi Înaltpreasfințitul Nicodim a săvîrșit sfințirea strugurilor și a roadelor noi de fructe și legume.

După citirea pericopei evanghelice a sărbătorii, de la Matei, XVII, 1-9, Ierarhul a rostit un cuvînt de învățătură.  Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre minunea petrecută pe muntele Tabor, unde Mîntuitorul Hristos și-a descoperit dumnezeirea Sa prin firea omenească pe care și-a asumat-o, fiind de față cei trei ucenici – apostolii Petru, Iacov şi Ioan. 

„Schimbarea la faţă a Mîntuitorului ne învaţă că fericirea deplină se află dincolo de frămîntările acestei lumi, în lumina prezenței iubitoare a Preasfintei Treimi, căci cei trei apostoli, participanţi la evenimentul pe care-l prăznuim, deşi îl avuseseră în mijlocul lor pe Iisus, totuşi, numai după ce au fost inundaţi pentru cîteva minute de razele luminii cereşti, în care le apăru înveşmîntat Mîntuitorul Hristos pe Tabor, au putut exclama: “Doamne, bine ne este să fim aici. De vrei, să facem trei colibe: una Ţie şi una lui Moise şi una lui Ilie” (Matei XVII,4)”.

La final, Ierarhul a felicitat credincioșii cu ocazia sărbătorii, dorindu-le ca această Lumină taborică, prin care se face cunoscut Dumnezeu oamenilor și de care se vor bucura toți aleșii Săi în Împărăția Cerurilor, să lumineze și să călăuzească viața fiecăruia.

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
1200

În Duminica a XV-a după Pogorârea Sfântului Duh, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Mănăstirea Cuizăuca

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a liturghisit în Duminica a XV-a după Pogorârea Sfântului Duh, 25 septembrie 2022, la Mănăstirea Cuizăuca, unde a fost întâmpinat cu mult drag și cinste de viețuitorii Sfintei Mănăstiri în frunte cu PC Arhim. Alexei (Delendrea), Duhovnicul-administrator și de pelerini veniți din întreaga țară pentru a lua parte la frumosul eveniment duhovnicesc. Ierarhului […]