În gâlceava iscată în jurul linguriței de împărtășanie la ceas de pandemie, cea mai bună atitudine este cea duhovnicească, de răbdare, încredere și rugăciune, scrie părintele Răzvan Ionescu într-un articol de opinie. Biserica a dat dovadă de discernământ, iar acuzațiile aduse ierarhilor de unii membri ai acesteia nu fac decât să rănească unitatea ei în duh.
Tendința autorităților laice de a reglementa anumite practici bisericești în timpul pandemiei și reacția diplomată și echilibrată a Bisericii a stârnit reacții de acuză din partea unor creștini. Dar „nu lingurița euharistică este problema momentului, ci atitudinea noastră față de Hristos prezent în Sfintele Taine”, scrie părintele Răzvan Ionescu.
„Cine nu ascultă de rânduielile prevederilor legale, răspunde în fața legii. Dacă nu ne putem plia, ne vom împărtăși atunci când se vor putea împlini condițiile în care să simțim că ne apropiem cum trebuie de Hristos”, scrie autorul. Iar „acolo unde, cu binecuvântare de ierarh o putem face încă de pe acum, să o facem”.
Cu alte cuvinte, fără a mai face reproșuri nimănui, putem respecta legea și sta departe de Sfânta Euharistie o vreme, sau o putem primi în condițiile impuse de situația dată.
Pandemia va trece, atrage atenția părintele Răzvan Ionescu. Dar rănile duhovnicești ale dezbinării s-ar putea să persiste. „Duhul tulburării și al dezbinării și al tragerii la răspundere nu este duhul Bisericii. Orice poziționare cum că eu înțeleg mai bine decât ceilalți mă expune. Orice duh polemic și de judecare a aproapelui lasă urme și răni”, scrie el.
Cea mai bună soluție în astfel de situații este cea duhovnicească: „Când era o problemă, părinții Patericului nu se justificau și nu argumentau, ci spuneau: ne vom ruga pentru tine”, explică el. „Mă pot ruga pentru cei care conduc țara, orașul, spitalul, firma, Biserica, pentru oricine în nevoie ca Dumnezeu să ajute la desțelenirea soluției de viață pentru noi toți”.
„Duhovnicesc e cel care, văzând încercarea prin care trece aproapele, s-a făcut ca «unul care nu are în gura lui mustrări»…. Câștigătorii acestor zile sunt făcătorii de pace, adică cei care nu smintesc și nu se smintesc”, încheie el.
sursa basilica.ro