S-a format un stereotip la creştinii noştri, vine postul, dacă postesc, trebuie să mă împărtăşesc, ca să mă împărtăşesc, trebuie să mă spovedesc. Să ne spovedim atunci când simţim această necesitate. Să nu includem în discursul nostru mai multe personaje, transformând spovedania într-un serial cu soacra, nora, vecinii şi alte personaje.
„Nu rămâneţi numai la căinţă, ca nu e de ajuns. Şi Iuda s-a căit. Dar la ce i-a ajutat? Şi s-a căit, şi a aruncat banii, nu? Foarte mulţi rămân aici: că “ce-am făcut?”, “că nu mai sunt vrednic“, “puteţi să mă trimiteţi acasă”, “că nu mai merit haina asta“, “nu mai merit să fiu […]
O altă patimă foarte primejdioasă, care se strecoară atât de uşor şi pare a se motiva mereu şi îşi face loc imediat între toţi este vorbirea de rău. Sunt convins că cei mai mulţi care îşi pierd sufletele, şi le pierd pentru această neînfrânare împătimită a limbii. Nu ştii să vindeci, dar ştii să deschizi, […]
