S-a format un stereotip la creştinii noştri, vine postul, dacă postesc, trebuie să mă împărtăşesc, ca să mă împărtăşesc, trebuie să mă spovedesc. Să ne spovedim atunci când simţim această necesitate. Să nu includem în discursul nostru mai multe personaje, transformând spovedania într-un serial cu soacra, nora, vecinii şi alte personaje.
Iisuse…Hristoase…sunt un simplu copil, deşi am împlinit deja 17 ani. Este vârsta adolescenţei, dar nu vreau şi nu mă pot gândi la ea. Îmi vine mult prea greu… Îţi scriu câteva rânduri. Nu pot fi sigură că le vei primi. Tu nu ai nicio adresă. Nu ştiu unde eşti şi, la urma urmelor, nici cine […]
Nu-mi mai amintesc dacă la Cehov sau la alt clasic rus am dat cîndva de un personaj care nu înțelegea cum e să te plictisești, zicînd că plictiseala e o modă franțuzească. Omul nostru sănătos și încărcat de trebi nu a știut de plictiseală, iar lenea a fost văzută întotdeauna ca o rușine, alături de […]
