S-a format un stereotip la creştinii noştri, vine postul, dacă postesc, trebuie să mă împărtăşesc, ca să mă împărtăşesc, trebuie să mă spovedesc. Să ne spovedim atunci când simţim această necesitate. Să nu includem în discursul nostru mai multe personaje, transformând spovedania într-un serial cu soacra, nora, vecinii şi alte personaje.
Zicea Părintele Cleopa: „Cel mai de preţ în această viaţă este să laşi toate şi să-ţi plângi păcatele tale, pentru că cea mai scumpă pentru noi este veşnicia. Deci, trebuie să facem totul ca să n-o pierdem, că atunci degeaba am mai trăit pe pământ!”. Toate lucrurile pe care le făcea Părintele Cleopa erau împodobite […]
Oamenii curajoşi nu se tem niciodată de moarte, de aceea se şi nevoiesc cu mărime de suflet şi lepădare de sine. Şi deoarece îşi pun înaintea lor moartea şi se gândesc la ea zilnic, se pregătesc mai bine duhovniceşte şi se nevoiesc cu mai mult curaj. Astfel biruiesc deşertăciunea şi trăiesc încă de aici în veşnicie cu bucurie […]
