S-a format un stereotip la creştinii noştri, vine postul, dacă postesc, trebuie să mă împărtăşesc, ca să mă împărtăşesc, trebuie să mă spovedesc. Să ne spovedim atunci când simţim această necesitate. Să nu includem în discursul nostru mai multe personaje, transformând spovedania într-un serial cu soacra, nora, vecinii şi alte personaje.
Părintele ieromonah I. mi-a povestit că la noi, la Krumitza, un monah stătea să moară, dar nu putea muri. I s-a spus: „Nu ţi-ai mărturisit păcatele şi de aceea nu poţi muri”. El a răspuns: „M-am mărturisit de două ori, dar cred că păcatele mele nu-mi sunt iertate şi aş vrea să mă spovedesc egumenului […]
Eu nu ştiu ce este sufletul şi nici unde este, dar durerea pe care o simt, cel puţin acum de două zile, cred că este durerea sufletului. Nu mă doare ceva anume sau undeva să pot spune, mă doare rău în străfundul măruntaielor și mă arde la lingurică. Îmi vine să plâng cum nu mi-a […]
