S-a format un stereotip la creştinii noştri, vine postul, dacă postesc, trebuie să mă împărtăşesc, ca să mă împărtăşesc, trebuie să mă spovedesc. Să ne spovedim atunci când simţim această necesitate. Să nu includem în discursul nostru mai multe personaje, transformând spovedania într-un serial cu soacra, nora, vecinii şi alte personaje.
Iarăşi zici: „Voi merge în iad, pentru mine nu există mântuire”. Gândurile acestea înseamnă hulă, Îl „jignesc” pe Cel răstignit şi iubirea Lui de oameni nemărginită. Sfântul Isaac Sirul spune: „Când arunci o mână de nisip în mare se risipeşte şi dispare, nu deranjează marea câtuşi de puţin. La fel şi păcatele tale, când cad […]
Ne-ai dăruit cununa cea divină În loc de spinii ascuțiți ce i-ai purtat Și pentru noi ai plâns în cea grădină, C-au înflorit și spinii în lumină, Slăvindu-te: „Hristos a înviat”! Din trupul tău făcut-ai miez de pâine, Tu, legământ biruitor peste păcat! Din Crucea Sfântă – drum spre veșnicie, Și armă, și fereastră […]
