S-a format un stereotip la creştinii noştri, vine postul, dacă postesc, trebuie să mă împărtăşesc, ca să mă împărtăşesc, trebuie să mă spovedesc. Să ne spovedim atunci când simţim această necesitate. Să nu includem în discursul nostru mai multe personaje, transformând spovedania într-un serial cu soacra, nora, vecinii şi alte personaje.
Acum câțiva ani, când eram preot paroh la Sfânta Biserică a Sfântului Vasilie din Pireu, m-a chemat de urgență un bărbat de 42 de ani, pe nume Xenofont, să-l spovedesc. Când am mers, l-am găsit într-o stare jalnică. Cancerul cu nestăvilitele lui metastaze îi cuprinsese și capul. Zilele lui îi erau măsurate. Era singur în […]
O bătrână nevoiaşă dintr-un sat uitat, de munte, Care vieţuia în pace în căsuţa de sub punte, Îşi căra, cu trudă, apa, ce-i era de trebuinţă, De departe, dintr-o vale, cu o biată cobiliţă. Ea avea pe bătătură două vase bătrâioare, Şi cu ele, bunicuţa, atârnându-le-n spinare, Aducea, pe potecuţă, apă, zilnic, fericită, Şi […]
