S-a format un stereotip la creştinii noştri, vine postul, dacă postesc, trebuie să mă împărtăşesc, ca să mă împărtăşesc, trebuie să mă spovedesc. Să ne spovedim atunci când simţim această necesitate. Să nu includem în discursul nostru mai multe personaje, transformând spovedania într-un serial cu soacra, nora, vecinii şi alte personaje.
Mi-a plăcut expresia unei doamne: „- Cu ce e mai sfânt preotul ca mine, ca eu să mă spovedesc în faţa lui? – Vă recomand un copac secular! Zic..Este Teiul lui Eminescu în Parcul Copou din Iași, Stejarul Unirii şi mai este un stejar vechi din vremea lui Ştefan cel Mare… faceţi acolo spovedania! „Nu […]
Părerea lui fundamentală [a Părintelui Sofronie de la Essex] era că Taina Spovedaniei diferă de o simplă discuţie. Cel ce se spovedeşte spune elementul central al gândului sau al păcatului sau al patimii care îl necăjeşte, fără să intre în amănunte, iar duhovnicul lasă liber – să fie exprimat către cel ce se spovedeşte –primul gând care vine după […]
