S-a format un stereotip la creştinii noştri, vine postul, dacă postesc, trebuie să mă împărtăşesc, ca să mă împărtăşesc, trebuie să mă spovedesc. Să ne spovedim atunci când simţim această necesitate. Să nu includem în discursul nostru mai multe personaje, transformând spovedania într-un serial cu soacra, nora, vecinii şi alte personaje.
La spovedanie, să te căiești spunându-ți păcatele! Câteodată cei care vin la spovedanie, încep de exemplu să povestească următoarele: „Am ajuns ieri acasă și m-a întâmpinat soțul, care, ca întotdeauna, era băut, i-am făcut o observație și a început să țipe la mine, iar eu m-am înfuriat și l-am plesnit peste față. Bineînțeles că nu […]
Am înaintea mea un remarcabil document, o scrisoare de la un fost rabin. „De ce eu, un fost rabin, m-am făcut creştin?” – scrie el. întrebarea îmi sună ciudat în urechi. Am ajuns oare creştin urmărind eu însumi un plan, un scop, după o cuvenită chibzuinţă? Nu. Harul lui Dumnezeu m-a făcut creştin. Convertirea mea e o taină pentru mine, […]
