Pr. Eugen Tănăsescu: „E mult prea multă isterie pentru cât se întâmplă. Nici pe vremea ciumei nu s-au închis bisericile”

546

Preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, a vorbit, pentru DCNews, despre limitarea accesului la Biserică în contextul noului coronavirus.

Secretarul de stat din MAI Raed Arafat a spus, marți seară, că autorităţile iau în calcul restricţionarea mai drastică în ceea ce priveşte adunările cu un număr mare de persoane, prin scăderea numărului de participanţi, decizia urmând a se aplica tuturor instituţiilor sau contextelor, inclusiv Bisericii.

„Domnul Arafat a zis că poate. Probabil, a vrut să vadă reacția societății la acel poate", a spus, miercuri, preotul Eugen Tănăsescu pentru DCNews.

„Limităm accesul la Biserică, după ce limităm accesul în toate locurile publice. Oricum, dacă e limitat accesul în toate locurile publice, nu mai are lumea cum să vină la Biserică. Închiderea Bisericii ar fi consecința închiderii societății. Dacă vor așa, facem așa. Închidem metroul, autobuzele, barurile, mall-urile, tot ce e loc cu populație.

Până acum, în România, numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a depășit 50. Nu înțeleg isteria din jurul coronavirusului. E mult prea multă isterie pentru cât se întâmplă. Nici pe vremea ciumei nu s-au închis bisericile", a spus purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

Întrebat dacă, în contextul noului coronavirus, vin mai puțini oameni la Biserică, a spus: „Nu. Până acum, nu."

„Ca la orice boală, trebuie să respectăm regulile de igienă. Biserica este dușmanul lipsei de igienă. Era o vorbă a părinților: sfințenia nu constă în jeg. Jegul nu e semn de sfințenie. Trebuie să fim spălați, curați. Trebuie să fim încrezători. Dacă Dumnezeu a îngăduit această boală, ne oferă și calea de a ieși din ea. Totul e să o vedem. Să ne liniștim și să nu uităm drumul pe care îl avem în viață: către sfințenie, nu către isterie și panică.

Să nu ne temem, dar să respectăm măsurile de igienă, pentru a limita răspândirea din dragoste de aproape. Într-un fel, înțelegem luarea acestor măsuri, pentru că e vorba de dragostea de aproape, de a nu pune în pericol viața aproapelui nostru. Dar nu vrem ca aceste măsuri să afecteze drepturile și libertățile celorlalți", a conchis Eugen Tănăsescu.

sursa https://www.dcnews.ro/


Articole postate de același autor
8482

Grija de multe, boala care ne mănâncă sufletul

Priviţi cu atenţie în interiorul vostru. Sub agitaţia de mişcări ale minţii şi ale voinţei, veţi distinge înlăuntrul vostru o neîncetată grijă de chivernisire a traiului, care ne roade sufletul necontenit, ca un vierme, şi care îl poartă pe nevoitor de la o lucrare la alta, împingându-l mereu înainte, din pricina nemulţumirii cu tot ce […]