Actualitate

Pr. Constantin Necula: „Familia tradiţională nu este negociabilă!”

4344

Dezbaterea propusă de USR la Sibiu pe tema familiei tradiționale și a familiei moderne în care specialiști, profesori, politicieni și simpli sibieni au dezbătut aprins tema referendumului pentru familia formată din femeie și bărbat, dar și cea a parteneriatului civil.

Preotul prof. dr. Constantin Necula și alți invitați au vorbit fiecare pe tema familiei, după care au intrat în dialog cu publicul, scrie tribuna.ro.

„Sper din toată inima să înțelegem un singur lucru: familia tradițională nu este negociabilă cu niciun partid, cu nicio idiologie și cu nicio atitudine", a spus părintele Constantin Necula.

El a vorbit și despre atacurile virulente la adresa Coaliției pentru Familie, care s-au îndreptat și asupra Bisericii Ortodoxe, în condițiile în care în coaliție el este singurul membru preot, și despre faptul că la nivel central tema familiei tradiționale este susținută de mediul politic în funcție de anumite interese.

„Odată în plus am învățat, din Coaliție, că nu te poți baza pe niciun partid din România atunci când vrei morală - nu pe oameni din partid, ferească Dumnezeu!, dar pe nicio structură din partid - și că în general este bine să nu te aliezi cu niciun partid, dacă vrei să faci ceva pentru țara ta și să iasă bine", a spus pr. Necula.

„Noi ne tensionăm unii pe alții, ne pierdem respectul pe care spunem că îl propovăduim și de foarte multe ori spunem lucruri care nu sunt reale. Eu m-am săturat de minciunile împotriva familiei românești. Mi-e până în gât să aud că noi suntem din Evul Mediu, când de fapt noi suntem un pic mai vechi decât Evul Mediu. Să aud tot timpul că suntem niște spălați pe creier și niște prostalăi că nu gândim ca ceilalți", a mai spus pr. Necula.


Articole Asemănătoare
125

Adevărata odihnă nu poate veni decât de la Dumnezeul Care Se odihneşte în Liturghie

Aici ste drama acestei diluări de sens a ceea ce în­seamnă odihna creştinului. Dar mai este şi varianta cealal­tă, pe care o ştim cu toţii: ce bine sforăie creştinul dumini­ca dimineaţa şi zice că Domnul îl iartă, că doar a muncit toată săptămâna! E drept că aseară a stat până târziu de tot cu nişte […]

Articole postate de același autor
128

Moaștele Sfântului Serafim de Sarov au fost oferite Bisericii Sfântul Nicolae Tabacu

Racla cu un fragment din moaștele Sfântului Serafim de Sarov, adusă săptămâna trecută la București de Patriarhul Moscovei, a fost oferită joi de Părintele Patriarh Daniel Preotului Eugeniu Rogoti, parohul Bisericii Sfântul Nicolae Tabacu din Capitală, în cadrul unui moment solemn care a avut loc în Salonul Sfinților români din Reședința patriarhală. Preafericitul Părinte Kirill, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, […]