Pornografia face rău oamenilor! (Povestea unei foste star porno)

5322

Când îi spui unei persoane că nu pot avea ceva, ei vor încerca să te convingă că greșești. Este adevărat mai ales pentru tinerii studenți, care tocmai au părăsit siguranța „cuibului de acasă” pentru a-și încerca singuri puterile. Am înțeles foarte bine acest aspect când recrutam noi actrițe porno și, bineînțeles, am folosit acest lucru în favoarea mea.

O nouă perspectivă se ivea după ce mergeam cu mașina prin unul din cele mai bune cartiere ale orașului, după ce le arătam frumoasa noastră casă și împrejurimile, ca unor musafiri speciali. Eu și prietena mea făcuserăm lucruri pe care persoana din fața noastră nu le-a făcut. Fotografiile cu noi erau făcute în vacanțe unde aceste fete foarte probabil nu fuseseră, cu persoane faimoase pe care ele sigur le știau de la televizor, dar cu care nu au avut ocazia să se întâlnească.

Existau motive psihologice pentru care eu făceam aceste lucruri: nu voiam ca aceste fete să se simtă doar confortabil într-un mediu prietenos. Pur și simplu știam că ele deja începeau să simtă că fac parte din acest decor. „Pornografia îmi va putea aduce un stil de viață ca acesta?” se întrebau ele. „Nu, draga mea, acest stil de viață nu este pentru tine, n-ai putea face față într-o astfel de afacere”. „Ce ar zice tatăl tău dacă ar afla aceste lucruri?”, le răspundeam eu. Cu cât mai mult le dădeam astfel de răspunsuri, cu atât încercau studentele să mă convingă că greşesc și că s-ar descurca foarte bine cu o astfel de viață. Când viețile lor se degradau, puteam să mă mângâi cu gândul că le-am avertizat să nu se implice în așa ceva.

Într-o zi de decembrie a ajuns la mine acasă o fată pe nume Mindy. Împlinise 18 ani cu o lună înainte de interviu. Mi-aș dori să pot nega rolul pe care l-am jucat în povestea ei. Pentru o perioadă lungă de timp după ce am părăsit industria porno, am refuzat pur și simplu să vorbesc despre aceasta. Mindy este motivul pentru care nu mi-am schimbat numărul de telefon. Ea îl are memorat și mă sună de fiecare dată când are o cădere și nu are la cine apela.

În ziua când am cunoscut-o pe Mindy, am știut că am în fața mea un om cu care voi câștiga o avere. La acel moment, eram deja în afacere de mult timp așa că știam ce se cere pe piață. Am știut că Mindy îi va înnebuni pur și simplu pe bărbați. I-am verificat vârsta uitându-mă pe buletinul ei, deoarece părea foarte tânără.

Inițial am trimis poze cu Mindy la diferite saituri de profil. Toți au plăcut-o mai mult decât orice tânără pe care am avut-o înainte. Un client „specializat” pe nișa de adolescente – care cerea ca tânăra să aibă mai mult de 18 ani dar să pară mai tânără – mi-a propus sa devenim parteneri la un site dedicat exclusiv lui Mindy. I-am făcut o propunere: ea să primească 25% din câștig, eu 25% iar noul partener 50%. Proporția lui era mai mare deoarece el se ocupa și cu dezvoltarea și promovarea saitului.

Mindy a fost modelul porno cu care am lucrat cel mai ușor. Avea carismă, un zâmbet frumos și un râs melodios. Iubea viața și însuflețea orice încăpere în care intra.
Înainte chiar de lansarea saitului, numărul fanilor lui Mindy era deja foarte mare. Noi i-am zis despre lucrurile acestea pentru a-i crește egoul și pentru a o încuraja pe acest drum. Ea a crezut că va ajunge o celebritate.

Când o fată de 18 ani începe să câștige 10.000 de dolari pe lună, este foarte probabil ca ea să nu știe cum să se descurce cu ei. Mindy nu a fost excepția. Ea a dorit să aibă grijă de oameni oferindu-le bani și cumpărându-le diverse lucruri dar a vrut să se și distreze. Nefiind obraznică din fire, ea nu mergea acasă cu bărbați, dar s-a întâmplat să fie găsită pe jos (din cauza alcoolului ) la petreceri. Chiar a și fost violată de câteva ori de-a lungul anilor.

În timp, viața cu care am împovărat-o, a secătuit toată lumina și strălucirea ochilor ei. Dacă la început ea înflăcăra atmosfera prin simpla ei prezență, acum ajunsese să înceapă o propoziție râzând și să o termine plângând.

Fără un final fericit

Prima dată când Mindy mi-a zis că și-ar da viața pentru Dumnezeu și ar renunța la pornografie, chiar m-am bucurat să aud așa ceva. Am văzut ce s-a întâmplat în viața ei și m-am simțit rău pentru că știam că port o mare parte de vină. Decizia ei însemna pierderea celui mai bun model porno dar măcar nu mai aveam să-i văd ochii chinuiți care îmi provocau remușcări.

Mai mult decât orice, eram un om plin de ură și egoist. Răutatea mea a fost alimentată de ipocrizia la care am fost martor în biserică în adolescența, dar și de ipocrizia continuă a creștinilor care nu încetau să îmi țină morală despre viața pe care o duceam dar care așteptau cu nerăbdare următoarea producție pornografică.

În timp ce eram fericit că lumina se reîntorcea în ochii lui Mindy, nu mă simțeam deloc confortabil cu încercările ei de a-mi salva sufletul. Era clar că încă nu era pregătită să discute astfel de lucruri cu mine. Dacă ea n-ar fi încercat să purtăm astfel de discuții, se poate ca nici eu să nu fi făcut niște eforturi așa de mari pentru a o atrage înapoi în pornografie. Pentru a mă răzbuna că Mindy a fost încurajată de femeile de la biserică să sădească sămânța cea bună în sufletul meu, am hotărât să încerc să demontez întreaga ei credință.

Am întrebat-o dacă își dă seama de faptul că oamenii religioși sunt cei care au făcut legile morale care interzic exact ceea ce făcea ea pe website. Am început să îi evidențiez unele contradicții din Biblie. După ce petrecusem atâta timp cu ea (la un moment dat a trăit cu mine în casă) știam cum să o manipulez mai bine pentru a vedea lucrurile în felul meu. În scurt timp a revenit la stilul de viață anterior.

Cu trecerea timpului, lucrurile s-au înrăutățit. Am reușit să o conving să facă lucruri pe care ea la început le-a refuzat. Uneori protesta dar știa că din această cauză nu mai primea bani, așa că a renunțat și la proteste. A început să se prostitueze și să consume droguri. Probabil încerca să aline povara activităților ei. Mindy mergea din casă în casă, trăia cu diverși bărbați mai în vârstă care o foloseau un timp apoi o alungau. Rezultatul a fost că a rămas însărcinată și nu știa nici cine e tatăl copilului.

Mi-aș dori să existe un final fericit pentru Mindy, dar din păcate nu există. Acum câteva luni, m-a sunat plângând pentru a ma ruga să-i adopt pe cei doi copii ai săi. Statul i-a avut în grijă de prea multe ori, așa că ea nu mai era eligibilă pentru a-i avea din nou sub tutela sa. Asistentul social a informat-o că familia ei sau un prieten apropiat ar putea să o ajute adoptându-i, așa că a apelat la mine. Am meditat profund la acest aspect, dar mi-am dat seama că nu eram nici pregătit, nici echipat pentru a-i lua la mine pe cei doi copii.

O cunosc pe Mindy de aproape 13 ani. Aș putea scrie mai mult de o carte doar despre viața ei. Ce este important pentru voi de știut este aceasta: de când am introdus-o în lumea pornografiei, viața ei s-a schimbat pentru totdeauna. Se luptă din greu cu bolile psihice. Nu este nimic atractiv despre ce s-a întâmplat în viaţa ei.

Mă întreb dacă bărbații și femeile care au văzut pozele și filmele pe care le-am făcut cu frumoasa Mindy, le-ar mai găsi atractive dacă ar știi cât au costat-o.

Toți consumatorii și producătorii de pornografie fac parte dintr-un cerc de vieți dărâmate. Povestea lui Mindy nu e unică. Se repetă într-o formă sau alta, în fiecare zi. Mindy e fiica cuiva. Cum ar fi dacă ar fi chiar fiica ta?

Exceptând întunericul din viața lui Mindy, există și lucruri pe care eu le consider încurajatoare. Cu toate că a rămas însărcinată în urma unui viol și chiar dacă știa că există posibilitatea să nu se poată îngriji de copil, avortul nu a existat ca opțiune în mintea ei. Este posibil ca cei doi copii ai săi să nu aibă parte de cea mai bună viață, dar ei sunt în viață datorită lui Mindy și sunt convins că și ei ar alege această variantă.

Prind curaj și când mă gândesc că Mindy nu renunță niciodată. Oricât de greu i-a fost, Mindy nu s-a gândit niciodată să-și ia viața, nu se vaită și cu mare greutate acceptă ajutor din exterior. Câteodată merge la biserică, alteori nu, dar niciodată nu a dat vina pe Dumnezeu pentru circumstanțele din viața ei.

De la tine, dragă cititorule, am nevoie de un singur lucru și anume să-mi promiți că te vei ruga pentru Mindy. Te rog să nu o faci doar o dată și atât. Adaugă numele ei pe lista zilnică sau săptămânală de rugăciune, pe pomelnicul pe care îl dai la biserică. Au trecut deja 13 ani de când pornografia a început să-i afecteze viața, iar imaginile și filmele din acea perioadă vor exista și după plecarea ei din această viață. Nu există un număr prea mare de oameni care să se roage pentru ea. Are nevoie de rugăciune stăruitoare. Dacă îți place să te rogi pentru un lucru concret, atunci ți-aș sugera să te rogi pentru vindecarea minții și a sufletului ei și pentru ca cei doi copii ai săi să crească într-un mediu sănătos, plin de dragoste. Cea mai recentă veste pe care o am este că cei doi copii se află într-un centru de plasament.

În final, vă rog răspândiți mesajul că pornografia face rău oamenilor. Să-i umanizăm pe cei implicați în producerea pornografiei pentru ca numărul celor interesați de aceste producții să scadă. Dacă ești un consumator, fă orice poți pentru a te opri. Încurajați-vă copiii să devină luptători și apărători ai celor care nu au puterea de a lupta pentru ei însăși, prin refuzul categoric de a deveni consumatori de pornografie.

Să lucrăm împreună pentru a schimba percepția generală despre pornografie „Toată lumea consumă așa ceva”, cu „Nu este deloc modern să consumi așa ceva”, prin campanii similare celei anti-tutun. Împreună putem reuși!!!

Traducere: Mihaela Bîrsan
Sursa: http://stiripentruviata.ro/


Articole Asemănătoare
3130

Dragostea este cu totul altceva decât sexul

Tot omul are ascunse în adâncul sufletului său dorința de a iubi și nevoia de a fi iubit. Numai dragostea ne poate face cu adevarat fericiți. Dar dragostea e cu totul altceva decât sexul. Poți iubi pe cineva până la a-ți da viața pentru el, fără ca relația sexuală să intre în ecuația acestei iubiri. […]

    Articole postate de același autor
    3750

    Nu există om mai înţelept decât cel milostiv

    Oamenii buni în mod firesc nu ţin răutate în inima lor, dar nici bunătatea lor nu o ţin pentru ei înşişi. De aceea, nu ţin nici lucrurile frumoase, nici nu sunt impresionaţi de frumuseţile lumii, arătând prin aceasta credinţa lor fierbinte în Dumnezeu, precum şi dragostea lor cea multă. Nu există om mai înţelept decât […]