Plecată la Domnul prea devreme: Preoteasa Maria Angheluș a lăsat în urmă un preot îndurerat și patru copii

22002

În urma unei boli nemiloase, preoteasa Maria Angheluș din parohia s. Negrești, r. Strășeni a trecut la Domnul, miercuri 2 iunie, având vârsta de numai 36 de ani. Ea a lăsat în urmă un preot îndurerat și cei patru copii cu vârste între trei și zece ani. 

Acum câteva luni, doamna preoteasă Maria a fost diagnosticată cu o formă agresivă de cancer, urmând să meargă la un tratament în Israel.

Slujba de înmormântare va fi oficiată, sâmbătă, 4 iunie, începând cu ora 8.00 – Sf. Liturghie și 10.00 – Prohodul, la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din s. Negrești, r. Strășeni.

Dumnezeu să o odihnească cu drepții, păstrându-i de-a pururi, numele scris în Cartea Vieții. Amin!

Pentru a ajuta familia îndoliată, puteți dona în contul bancar deschis pe numele soțului răposatei, preot Liviu Angheluș, paroh al bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din s. Negrești, r. Strășeni, telefon +373 68021518.

Sursa: ortodox.md


Articole postate de același autor
5870

Ce înseamnă expresia „dezlegare la peşte” din calendarul creștin-ortodox

Tipicul cel Mare al Sfântului Sava cel Sfinţit (439-532 A.D.) menţionează prezenţa încă din vechime a acestei dezlegări. Însemnătatea ei este multiplă. În primul rând dezlegarea la peşte este privită ca o mângâiere acordată credincioşilor prin prezenţa în Biserică a Mântuitorului Hristos, o bucurie şi o celebrare a Mântuitorului, care a fost simbolizat în primele […]