Actualitate

Pilda călugărului înțelept…sau, e bine de luat aminte

14172

De multe ori, atunci când cădem în vreun păcat, cel pe care dăm vina cel mai uşor este trupul nostru cu neputinţele lui. Uităm însă că toate cele păcătoase se zămislesc mai întâi în minte şi păstrarea lor acolo, convorbirea noastră cu ele ne pot aduce într-o ipostază riscantă, periculoasă. De aceea scoaterea gândurilor care ne-ar putea dezorienta duhovniceşte este indispensabilă pentru păstrarea curăţiei sufleteşti şi trupeşti.

Într-o zi, pe când se aflau în călătorie şi se pregăteau să treacă peste un râu care ieşise din matcă, doi călugări au văzut o femeie de o frumuseţe rară, care i-a rugat s-o ajute a trece şi ea peste apele învolburate. Trebuia neapărat să treacă dincolo pentru a veni în sprijinul tatălui ei care era bolnav. Fiind singură şi neajutorată, nu îndrăznea să încerce.

Primul călugăr, fără măcar să asculte vorbele tinerei femei, a intrat în apă şi a trecut dincolo. Se temea că atingând-o s-ar fi expus unei prea mari tentaţii. Dar cel de-al doilea monah s-a comportat altfel. A luat femeia pe braţe şi cu multă grijă a trecut-o până la urmă pe malul celălalt. Aceasta i-a mulţumit şi s-a îndepărtat în grabă. Cei doi călugări şi-au văzut mai departe de drum. Au mers în tăcere câteva ceasuri. Deodată, primul călugăr, care nu-şi mai putu stăpâni curiozitatea, îl întrebă pe tovarăşul său de drum: „Cum de ai putut să o iei pe braţele tale pe tânăra aceea? Nu te-ai gândit că te-ai putea ispiti? Şi apoi, noi am făcut un jurământ, acela de a nu ne atinge de femei. Nu ţi-e teamă că ai călcat făgăduinţa dată lui Dumnezeu?“

Uitându-se puţin mirat la fratele său de nevoinţă, al doilea călugăr i-a răspuns însă: „E adevărat, eu am purtat pe braţe pe femeia aceea cât timp am trecut-o râul, dar tu se pare că nici acum nu ai scos-o din minte“.

Sursa Ziarul Lumina


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
7635

Când îţi vorbeşte omul, priveşte în sufletul său

Hristos n-a făcut niciodată vreo observaţie asupra trupului vreunui om. El nu a spus lui Zaheu: cât eşti de mic! Nici lui Iuda: cât eşti de urât! Nici slăbănogului: cât eşti de slab! Nici celui lepros: miroşi urât! Ci a comunicat neîntrerupt cu realitatea din oameni, în aceste cazuri sufletul vorbea sufletelor, vindeca şi ridica […]

Articole postate de același autor
1625

Preasfințitul episcop Ioan al Sorocii a participat la ședința extraordinară a Consiliului Raional Soroca

În dimineața zilei de 20 decembrie 2018, Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii, însoțit fiind de către Protoiereul mitrofor Nicolae CRAVEȚ, Protopop și Secretar al Vicariatului de Soroca, a participat la ședința extraordinară a Consiliului Raional Soroca. După ce au fost adoptate o serie de decizii, conform ordinei de zi, către cei prezenți s-a adresat Dl Ghenadie […]