„Dumnezeu dă formă clipelor istoriei!”
(Pr. Arsenie Papacioc)
„Istoria este știința vieții” – scria deasupra tablei când am intrat, elev fiind, la prima oră de istorie. Intrigat la început, grație unor profesori consacrați pe care i-am avut (la școala din Drochia, Petru Trofăilă mi-a trezit interesul pentru antichitate, în anii de liceu, Victor Scoferța m-a ghidat în studiul istoriei românilor), istoria a devenit pe parcurs unul dintre domeniile mele de suflet.
Un rol decisiv în acest sens l-a avut profesorul Petru Furtună, cu ajutorul căruia m-am scufundat în istoria religiilor la Facultatea de Teologie din Chișinău.
Acum 25 de ani l-am descoperit pe acest om plin de modestie, care vorbea ore întregi fără de conspect, familiarizându-ne cu noțiuni din marile religii ale lumii. Impresiona felul dumnealui de a preda. Prin vocea expresivă de bariton, prin felul în care gesticula și se deplasa dintr-un capăt în altul al sălii, profesorul P. Furtună ne lua cu el în alte timpuri și spații, ne făcea contemporani cu personajele despre care vorbea: Ghilgameș, Gautama Siddartha, Confucius ș.a. Avea un farmec felul în care știa să raporteze celelalte religii și învățături filosofice la creștinism, dar și cum reușea, spre final de curs, să ne coboare cu picioarele pe pământ, la realitatea pe care urma să o trăim în calitate de creștini.
Nu voi uita niciodată cât de frumos era descris Hristos ca Om și Dumnezeu adevărat. Asta o spunea un om laic, de la care nu mă așteptam să aibă atâta înțelepciune și trăiri ale Ortodoxiei.
Astfel, Petru Furtună m-a determinat după primul an de studii să merg la București și să cumpăr colecția de scrieri ale marelui istoric și gânditor Mircea Eliade, iar timp de trei ani să elaborez teza de licență cu titlul Sacralitatea spațial-temporală în lumina istoriei religiilor.
Astăzi profesorul P. Furtună a ajuns la un frumos popas aniversar – 60 de ani de viață.
Cred că sunt primele cuvinte de recunoștință pe care încerc să i le adresez după absolvire. Deși tocmai acest om m-a ghidat și m-a ajuta să iau cele mai importante decizii ca tânăr teolog.
Mereu ne încuraja: „Hai! Curaj! Doamne ajută! Trăiți din plin ziua de astăzi și încercați să faceți tot ce vă stă în puteri!”.
Grație acestui profesor, noi, un grup din primii absolvenți ai Academiei Teologice din Chișinău, am mers la studii postuniversitare. Mai întâi la master, apoi la doctorat. Doar doi profesori laici, Petru Furtună și Nicolae Fuștei, te inspirau spre cercetare, găsirea răspunsului la diversele întrebări ale vârstei și te încurajau să continui studiile. Probabil de acolo vine dragostea pentru acest domeniu – istoria bisericească, în care s-au regăsit peste o sută de teologi autohtoni. Și astăzi la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova se bucură de un deosebit interes programul de masterat Istoria și cultura religiilor. Or, o bună parte dintre cei care pledează pentru acest program sunt foștii studenți ai dlui Petru Furtună.
Domnul profesor își încheia cursul de istoria religiei citându-l pe Petre Țuțea: „Religia creștină are o virtute pe care n-a avut-o niciun sistem filosofic în istorie: egalitatea absolută, nedemagogică, a oamenilor în față lui Dumnezeu. Toți sunt oameni. Creștinismul nu e depășit în istorie de nimic.”
De la profesorul Petru Furtună am învățat, în primul rând, omenia, să nu judecăm și să iubim smerindu-ne.
Ani mulți și împliniți, domnule profesor!
Cu deosebit respect, din partea sutelor de teologi care vă stimează și apreciază,
Preot Octavian MOȘIN
