Pentru tine ce este mai important?

350

Un călugăr a fost nevoit a merge într-o bună zi într-un oraş mare, însoţit fiind de o rudenie a sa. În mijlocul vacarmului citadin monahul a pretins că a auzit un greiere, deşi tovarăşul său de drum nu l-a crezut. Trecând strada şi căutând atent sub un copac, călugărul a găsit greierele, spre stupefacţia rudei sale.

–  Trebuie că ai un auz supraomenesc!
–  Nu. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde, însă, de ce asculţi cu ele.
–  Nu se poate! Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!
–  Depinde de ceea ce este important pentru tine. Să facem o demonstraţie.

Apoi monahul a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Pe dată, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, toţi oamenii dimprejurul lor şi-au întors capetele speriaţi că banii căzuţi erau ai lor.

–  Înţelegi acum? Totul depinde de ceea ce este important pentru oameni… Dacă privim şi ascultăm zilnic ştirile morbide şi gâlcevitoare ale televiziunilor, urechile noastre se vor fixa doar pe ceea ce este urât şi rău. În felul acesta se induce frica şi astfel devenim temători şi neputincioşi! După care spunem: „E greu, oamenii sunt răi, trăim într-o lume nesigură şi urâtă, în care nu mai poţi avea încredere în nimeni şi nimic…”.

Iar între timp greierii cântă, frunzele foşnesc, apele curg… iar noi nu le auzim.

Sursa: marturieathonita.ro


Articole Asemănătoare
240

Dumnezeu toate le rânduieşte spre binele nostru

  Câte griji nu pricinuieşte fiecăruia, câteodată, gândul la necunoscutele viitorului! Scăparea de toate aceste griji nu este decât una singură: nădăjduirea în Domnul; iar însufleţirea şi întărirea şi le culege sufletul din cugetarea cu înţelegere la ceea ce s-a mai întâmplat şi înainte cu noi şi cu alţii. Nu se va găsi nici măcar […]

Articole postate de același autor
1303

Săptămâna Patimilor – Semnificaţia fiecarei zile din săptămână

Iatã-ne ajunsi la ultima treaptã a urcusului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în fatã: Sãptãmâna Patimilor sau Sãptãmâna cea Mare. În timpul ei ne reamintim si retrãim ultimele zile din viata Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune si dramã lãuntricã, într-o stare de sobrietate si mãretie în acelasi timp, de tristete, dar si de bucurie, […]