Actualitate

Pavecernița cea Mare și partea a patra a Canonului Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca

1154

În cea de-a patra zi a Postului Mare, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca s-a citit a patra parte din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, în cadrul Slujbei Pavecerniței celei Mari.

Pe tot parcursul slujbei, întreaga comunitate s-au afundat în rugăciunea pocăinței și a nădejdii în marea milostivire a Împăratului Ceresc, cerând iertare pentru păcatele săvârșite din slăbiciuni și ispite, dar mai cerând pe lângă aceasta de la Mântuitor și întărire pentru o viață vrednică trăită cu evlavie.

La finalul slujbei, Preasfințitul Ioan al Sorocii, Episcop Vicar mitropolitan a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură.

În cuvântul său, Preasfinția Sa a accentuat valoarea pocăinţei şi a apropierii de Dumnezeu, subliniată prin rugăciunea „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!”, care ritmează cele 250 de stihuri ale Canonului.

Întrucât este așezat chiar la începutul Postului Mare, scopul Canonului Sfântului Andrei Criteanul este de a-l ajuta pe om să intre în duhul autentic al postirii, iar acest duh să-l călăuzească în călătoria duhovnicească spre Învierea lui Hristos.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
1550

PS Ioan: „Locul cel mai potrivit pentru încheierea anului vechi și întâmpinarea anului nou este Biserica lui Hristos”

La trecerea dintre ani, 01 ianuarie 2021, Preasfințitul Episcop Ioan al Sorocii, a slujit Sfânta Liturghie în Catedrala episcopală din orașul Soroca. Alături de Episcopul Sorocii au înălțat rugăciuni Prot. mitr Nicolae Craveț, Secretar și Protopop al Vicariatului de Soroca, un sobor de preoți și diaconi. Catedrala episcopală a găzduit enoriași soroceni, dornici să aducă […]