Patru cuvioşi athoniţi vor fi canonizaţi de Patriarhia Ecumenică

1889

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a anunţat înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe a patru monahi aghioriţi: Daniil Katunakiotul, Ieronim Simonopetritul, Iosif Isihastul şi Efrem Katunakiotul.

Anunţul a fost făcut duminică, 20 octombrie, în cadrul întâlnirii Patriarhului Ecumenic cu reprezentanţii mănăstirilor din Sfântul Munte Athos la Karyes.

Sanctitatea Sa a fost primit de Protepistatul Sfântului Munte, părintele Simeon Sionisiatul, şi de ceilalţi membri ai Sfintei Epistasii, la biserica mănăstirii Protaton unde se află icoana Maicii Domnului Axion Estin.

„Sfinţenia este chintesenţa acestui loc, iar Sfinţii noştri sunt ceea ce are Biserica mai de preţ”, a subliniat Patriarhul Constantinopolului în cuvântarea sa, potrivit Orthodoxia.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu se află în cea de-a şaptea vizită oficială în Sfântul Munte în calitate de Patriarh.

Părintele Daniil Katunakiotul

Părintele Daniil Katunakiotul a fost originar din Smirna şi s-a născut în 1846.

A fost tuns în monahism în 1866 la mănăstirea Sfântul Pantelimon (Rossikon) la vârsta de 20 de ani.

Ulterior a fost trimis de Patriarhul Ecumenic să înnoiască viaţa duhovnicească a mănăstirii Sf. Anastasia Izbăvitoarea de Farmece din Tesalonic.

După ce s-a întors în Sfântul Munte, s-a nevoit la Mănăstirea Vatoped pentru cinci ani, iar după încă nouă luni în Smirna, s-a întors în Grădina Maicii Domnului, unde a pus bazele obştii Danieleilor din Katunakia. Părintele Daniil a fost iconograf.

A trecut la cele veşnice în data de 8 septembrie 1929.

Părintele Ieronim Simonopetritul

Părintele Ieronim Simonopetritul s-a născut în 1871 în Asia Mică. La vârsta de 17 ani a intrat ca novice la mănăstirea Simonopetra din Sfântul Munte şi a fost tuns în monahism cinci am mai târziu.

În 1920 a fost instalat stareţ al mănăstirii. În 1937 a fost numit stareţ al Mănăstirii Înălţării Domnului din Atena, pe care a condus-o timp de 20 de ani. A trecut la Domnul în data de 7 ianuarie 1957.

Părintele Efrem Katunakiotul

Părintele Efrem Katunakiotul s-a născut în data de 6 decembrie 1912, primind la botez numele de Evanghel.

Considerat unul din cei mai mari părinţi aghioriţi ai secolului trecut, părintele Efrem Katunakiotul a fost ucenicul cuviosului Iosif Isihastul.

A trecut la cele veşnice în 1998.

Părintele Iosif Isihastul

Cuviosul Iosif Isihastul s-a născut în anul 1898 în Insula Paros (Arhipelagul Ciclade) din Grecia, fiind botezat cu numele de Francisc.

Orfan de tată încă de mic, tânărul Francisc a plecat la vârsta adolescenţei să lucreze în portul Pireu, iar apoi s-a înrolat în armată.

După împlinirea stagiul militar, a întâlnit în Atena pe un monah aghiorit de la o chilie din Karyes, pe care l-a rugat să îl ia cu sine atunci când se va întoarce în Sfântul Munte Athos.

A împărţit toată averea sa săracilor şi celor din casa lui şi a luat hotărârea definitivă de a pleca în Sfântul Munte.

A trecut la cele veşnice în 1959.

sursa https://basilica.ro


Articole postate de același autor
6560

Cum aflăm unde a ajuns sufletul omului după moarte?

  După moartea cuiva, cei apropiați vor să afle unde a ajuns sufletul acestuia. Femeile sunt cel mai mult interesate de aceasta. Dorința le este cunoscută de diavol și acesta le poate arăta că cel adormit e în stare bună, în haine albe… Dar Sfinții Părinți interzic categoric să ne dorim a-l vedea pe cel […]