De la Sfântul Apostol Pavel ne-a rămas următorul îndemn „Rugaţi-vă neîncetat!”, susţinând că orice creştin trebuie să-l mărturisească pe Domnul Iisus Hristos, drept fiu al lui Dumnezeu Tatăl. Această chemare continuă pe care credincioşii sunt sfătuiţi să o practice a fost conturată în aşa-numita Rugăciune a lui Iisus sau Rugăciunea Inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că, oricât de păcătoşi am fi, această rugăciune ne mântuieşte, pentru că de fiecare dată când o rostim, Domnul răspunde în chip tainic „Fiule, iertate să-ţi fie păcatele”. De altfel, chemarea sfântă a numelui Domnului Iisus este considerată cea mai puternică armă în cer şi pe pământ. Părintele Constantin Necula vorbeşte în interviul de mai jos despre Rugăciunea Inimii, pe care o vede drept „exercițiul de iubire intimă și tainică prin definiție între om și Dumnezeu”.
Ce este „Rugăciunea Inimii”?
Este darul lui Dumnezeu pentru o Biserică dinamică și pentru persoanele dispuse să facă din cuvântul Sf. Apostol Pavel, „rugați-vă neîncetat” (1 Tesaloniceni 5.17), măsură vieții de zi cu zi. Mitropolitul nostru Antonie Plămădeală sesiza, în urmă cu ani buni, că prima consemnare a practicii rugăciunii acesteia la călugării din Egiptul creștin aparținea unui călugăr dobrogean, Gherman. Formula ei rămâne neschimbată de veacuri: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”. Sintetizează în exprimarea ei credința, nădejdea și dragostea. Cuprinde în ea căutarea, aflarea și vederea Luminii Dumnezeiești celei necreate.
Mai există astăzi şi oameni obişnuiţi care fac Rugăciunea Inimii, considerată mai degrabă o practică a călugărilor?
Niciodată Ortodoxia nu a văzut rugăciunea aceasta doar ca un apanaj al vieții monahale. Cartea cea mai amplă asupra acestei rugăciuni, cu reală deschidere către orice cititor care caută rodirea în rugăciune, rămâne „Spovedania unui pelerin rus către duhovnicul său”, ultima ediție în limba română, 2014 (Ed. Ama Aediting, 188 pg.), beneficiind de traducerea și notele Părintelui Nicolae Bordașiu. În ce privește practica ei sigur că o practică oameni obișnuiți. Care niciodată nu fac din aceasta prilej de vorbire, ci doar de smerire și…obișnuință neobișnuită.
Se poate ajunge să faci această rugăciune prin perseverenţă, practicând-o tot mai des sau este nevoie de harul lui Dumnezeu în mai mare măsură?
Perseverența, sunt sigur, nu e totul. Împreună lucrarea cu harul lui Dumnezeu și colaborarea cu un Părinte duhovnic încercat sporesc roada.
Există anumite condiţii pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a ajunge să practice în mod frecvent această rugăciune?
În primul rând, persoana stă în ascultarea unui duhovnic și nu face din practicarea rugăciunii Inimii firmă. Numeroși Părinți ai Bisericii fac amintire de modul cum se odihnește sufletul pentru a rodi în lucrarea rugăciunii. Colecția cea mai cunoscută, Filocalia, are în ediția românească 13 volume. Pentru fiecare mod de „ispitire” a versantului cunoașterii.
Rugăciunea inimii – „Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul” – devine mai puternică atunci când persoana citeşteşi acatiste, psalmi sau diferite rugăciuni?
În general, rugăciunea are măsura lui Dumnezeu și nu a omului ce o practică. Atât că omul, pe măsura împlinirii în Hristos, primește și puterea prin care crește în cunoaștere și trăire duhovnicească. Sigur că citirea Scripturii, rostirea unor rugăciuni, ori împlinirea faptelor milosteniei creștine sunt puncte de sprijin în dobândirea rugăciunii curate. Cel mai important este ca omul să fie trăitor al Liturghiei și râvnitor în ascultarea de Duhovnic. Smerit și cuminte, omul mută munții din loc.
Cum este posibil ca această rugăciune să fie făcută chiar în timpul în care omul îşi desfăşoară viaţa de zi cu zi – vorbeşte, studiază, face diferite activităţi?
Pentru că formula de rugăciune seamănă cu ritmul respirației fiecăruia dintre noi ea poate deveni respirație. Linia ei de cuvinte vine mereu în completarea adevărurilor prin care trăim Evanghelia. Dar toate sunt posibile numai prin Harul lui Dumnezeu. El, nu noi, face totul posibil.
Care este rolul Rugăciunii Inimii, ce beneficii poate aduce în viaţa persoanei care o practică regulat?
E o întrebare prea tehnică și neguțătorească. Nu așa se pune problema în viața de rugăciune. Beneficiul rugăciunii este răstignirea omului celui vechi. Cum poți contoriza aceasta?!
Este nevoie de îndrumarea unui duhovnic pentru ca un creştin să înceapă să facă această rugăciune într-un mod cât mai susţinut?
Personal, cred că a te împărtăși cu Hristos e mai mult decât orice minune și orice rugăciune. Ori la împărtășit mergem cu sprijinul Spovedaniei, deci al Duhovnicului. De aceea Biserica este un organism viu, nu o placă de informație, o simplă alcătuire tehnică, oricât ar fi ea de performantă.
Care credeţi că sunt motivele pentru care uneori nu ne putem ruga şi ce ne recomandaţi să facem pentru a depăşi această neputinţă?
Pentru că ne încrâncenăm și vrem să dovedim, nu-știu-cui, că ne rugăm. Viața de rugăciune are un fir de discreție care ține legată inima ta de Dumnezeu. Când firul acesta se rupe, forțat de greutatea de păcat ce o punem în cârligul inimii noastre, epuizăm tensiunea pozitivă ce ne lega de Hristos și pierdem. Ce putem face? Fiecare, pe măsura lui, să lucrăm necontenit la schimbarea vieții noastre în Dumnezeu. Să nu uităm de sufletul nostru. Să cerem mereu și mereu lui Dumnezeu să ne ierte greșelile, să învățăm și noi a ierta greșiților noștri.
Care este timpul minim pe care consideraţi că ar trebui să-l aloce orice creştin, zilnic, „Rugăciunii Inimii”?
Nu am cum consemna în răspuns un SMILE maaare! De câte ori spune o mamă copilului că-l iubește pe zi, dar un tată? De câte ori îndrăgostitul caută privirea iubitei în zi, dar bătaia inimii de câte ori se aude? Nu există un ritm impus acestei rugăciuni. El este măsura iubirii ce i-o porți lui Dumnezeu care, sigur, nu e adeptul numerologiei tehnicizate.
Cât de importantă este Rugăciunea Inimii în condiţiile societăţii de astăzi?
Rugăciunea este a inimii, pentru că nu ține cont de societate. Este exercițiul de iubire intimă și tainică prin definiție între om și Dumnezeu. Și, Slavă Domnului, nu este singurul. Intuiția Mântuitorului Hristos în nevoia de multitudine a ființei umane ne este dată de faptul că nu rostește o Fericire, ci nouă și nu ne propune o Poruncă, ci zece…Toate ca niște porți prin care intrăm în Harul Lui. În rest, Taină!
sursa http://sibiu100.ro/
