Adresarea Mitropolitului VLADIMIR către Ion CHICU, Prim-Ministru al Republicii Moldova: Biserica Ortodoxă din Moldova nu este un subiect din domeniul HoReCa

278

Dlui Ion CHICU

Prim-Ministru al Republicii Moldova

Stimate domnule prim-ministru, iată că au trecut Sărbătorile Pascale: Învierea Domnului, Săptămâna Luminată, Paștele Blajinilor, Sărbători Sfinte pentru noi toți, dar pe care le-am petrecut supuși unor grave presiuni.

Cu mare îngrijorare constatăm că am fost expuși unor drastice măsuri în perioada pascală: Sfinte Liturghii și Săptămână Luminata fără participarea credincioșilor, și Paștele Blajinilor fără acces la cimitire.

Preoțimea noastră, pe bună dreptate, ne întreabă pe noi cei din conducerea Bisericii lui Hristos din Moldova, de ce am cedat atât de ușor, de ce am acceptat aceste măsuri drastice, având în vedere că alte state de pe mapamond nu au recurs la astfel de restricții.

Domnule prim-ministru, cel mai trist pentru noi de Sărbătorile Pascale a fost lipsa creștinilor de la sfintele slujbe și restricționarea accesului credincioșilor la sfințirea prinoaselor Pascale, dar și mai trist a fost că autoritățile statului au acționat cu facilitate în regim prioritar pentru marketuri și magazine alimentare arhipline de cetățeni, iar Biserica a fost pusă la un loc cu super market-urile de construcție și magazinele și companiile de prestare servicii și agrement.

O altă durere pentru noi este acțiunea și statistica Guvernului referitor la oficierea slujbelor religioase în ultima perioadă. Pe lângă faptul că mai multe sfinte lăcașe au primit amenzi de la 22500 la 70000 lei, în unul din ultimile comunicate ale Guvernului, a fost raportat că la data de 26.04.2020, Sfânta Liturghie a fost oficiată doar în 564 de sfinte lăcașe, iar în 816 biserici nu s-a săvârșit Sfânta Liturghie.

Pentru noi atitudinea Guvernului este una îngrijorătoare și cu totul inadmisibilă. Biserica Ortodoxă din Moldova nu este un subiect din domeniul HoReCa sau o afacere care poate fi oprită pe timp de epidemie. Biserica Ortdoxă este o instituție divino-umană care activează de două milenii spre binele oamenilor, chiar și în timp de epidemii, lucru demonstrat în timp de secole.

Biserica Ortodoxă din Moldova există încă înainte de înființarea Statului Republica Moldova și a fost, și este  pilonul de bază al moralității și bunăstării cetățenilor acestui stat, oferind din plin hrana spirituală atât de necesară fiecăruia. Biserica prin lege este separată de Stat și totodată în afara intrigilor seculare și politice.

În tot acest răstimp de restriște, slujitorii Bisericii în unanimitate și cu regularitate inclusiv în cele 816 biserici, la care V-ați referit că au fost în inactivitate duminica trecută, au înălțat rugăciuni pentru încetarea pandemiei, vindecarea bolnavilor, încetarea secetei meteorologice și hidrologice. În ultimile două luni, slujitorii noștri fără a face publicitate au susținut duhovnicește și material cadrele medicale și persoanele dezavantajate. Biserica se implică plenar în depășirea situației de criză, dar armele Bisericii sunt Sfânta Liturghie și cele șapte Sfinte Taine fără oficierea cărora Biserica nu își poate exercita pe  deplin activitatea sa.

Având în vedere cele expuse mai sus, cerem respectuos temperarea atitudinii dușmănoase și disprețuitoare față de Biserică, umilită și îngenunchiată în ultima perioadă. Biserica pe bună dreptate este leagănul dăinuirii noastre ca neam și prin excelență celula de bază a societății.

† VLADIMIR,

MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE


Articole postate de același autor
1498

Mesaj de felicitare adresat PS IOAN, Episcop de Soroca, cu prilejul zilei de naștere

Preasfinţia Voastră! Cu ocazia aniversării a 41 de ani din ziua nașterii, Vă adresăm sincere urări de sănătate şi bucurii duhovnicești, dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitatea amplă pe care o desfăşuraţi. Vă dorim sănătate durabilă, bucurii, răbdare şi succese în trudele Dumneavoastră de mai departe. Pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte […]