La fiecare câţiva paşi îl întâmpină o mână întinsă cu căldură: "Sărut mâna, părinte!", o femeie îi cere binecuvântarea, iar ochii celor doi copii râd când îl văd în pragul Catedralei Mitropolitane. Îi ia cu drag în braţe. Asemeni lor, zeci de credincioşi vin în fiecare zi, acum în Săptămâna Patimilor, să îşi deschidă inima în faţa preotului, să mărturisească şi să o ia apoi, împăcaţi, de la capăt.
Dincolo de porţile Sibiului şi ale propriei parohii, părintele Constantin Necula a reuşit să înregistreze o premieră pentru Biserica Ortodoxă Română, mesajele sale fiind căutate şi vizualizate de mii de utilizatori din mediul online.
A ajuns o figură emblematică a Bisericii din întreaga ţară, în parte datorită mesajului sincer şi curat, a felului deschis şi convingător în care vorbeşte despre frumuseţea Bisericii.
Despre Paşti, ca reafirmare a demnităţii noastre, despre spovedanie ca reîmprietenirea noastră cu Dumnezeu, despre post ca exerciţiu de cunoaştere a limitelor noastre personale, despre felul în care noi, "cu aroganţele noastre de pseudoştiinţifici ce suntem", rupem prietenia copiilor cu Dumnezeu, în interviul acordat:
- De ce sunt considerate Paştile cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii?
Pr. Constantin NECULA.: Nu este neapărat cea mai mare sărbătoare, dar este începutul Sărbătorilor pentru că este prima duminică din orice istorie a creştinismului. În zorii cei dintâi ai primei zile a săptămânii Învie Mântuitorul Hristos, de-asta se şi trece dinspre "sabatul de odihnă" pe care îl propune Dumnezeu în Vechiul Testament, la această zi de mărturisire care este duminica. Noi, duminica, nu avem numai zi de odihnă, ci şi de mărturisire. Duminica avem Învierea, Liturghia, prima comuniune între oameni şi îngeri, îngerii vorbesc, în sfârşit pe faţă şi celorlalţi. În Evanghelii este interesant că îngerul vorbeşte pentru prima dată Maicii Domnului, apoi lui Iosif, ca să-i arate că fecioara ce va naşte este de la Duhul Sfânt, şi vedem acum că vorbeşte femeilor, ca o nouă naştere, ca o bună vestire: De ce căutaţi pe cel viu printre cei morţi?
- Ce ar trebui să însemne Paştile pentru noi?
C. N.: O reafirmare a demnităţii umane. Hristos învie ca să ne înveţe să fim oameni. Noi ne-am pierdut omenia în momentul în care Îl scrijelim şi Îl tocăm pe cruce, în momentul în care Îl scuipăm şi Îl umilim pe Isus ne-am pierdut omenia cu totul. Hristos învie şi ne redă omenia: Uite aşa arată un om care a trecut prin Dumnezeire, prin baia Dumnezeirii! El este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat! Dar este, în aceeaşi măsură, om adevărat. Şi atunci divina umanitate a lui Hristos cheamă umanitatea noastră spre îndumnezeire. Asta îmi place în Duminica Paştilor: cum se face Hristos înapoi văzut de oameni ca oamenii să nu uite cum îi cheamă Dumnezeu! Este imaginea Mariei Magdalena, care pleacă Magdalenă la groapă, la mormântul Mântuitorului şi se întoarce Maria acasă, Mântuitorul o strigă pe numele ei de botezată în lumina Învierii.
Îmi place scriptura să o trăiesc în duhul ei. Trec uneori pe stradă şi văd pilde ale Scripturii pe viu. Mi-ar plăcea să fac un film documentar, să iau toate pildele Mântuitorului şi să le filmez ca să arate cât de vii sunt astăzi. Între noi sunt în continuare exact personajele Bibliei. Cu alte aere, cu alţi măgari, cu alţi asini, dar aceeaşi oameni. Natura se restaurează în Hristos şi rămâne uneori compactă Învierii, pe când oamenii şi-au pierdut timpul.
- Ce semnificaţie are spovedania? Vin oamenii la spovedit?
C. N.: Reîmprietenirea cu Dumnezeu. Vin mulţi. Vin şi pentru că au nevoie de linişte, vin pentru că au nevoie să recunoască măcar undeva dacă sunt fericiţi sau nefericiţi, vin într-un loc în care să-şi atârne măştile de un cui care nu trădează. Suntem într-o lume a măştilor, acesta este adevărul. Oamenii vin să spună adevărul, să se simtă liberi şi să o ia de la capăt!
- Putem face o analogie între mersul la psiholog şi spovedanie? Este ceva în comun între cele două?
C. N.: Până la un punct, fără îndoială că da. Este un exerciţiu foarte bun de anamneză şi de rememorizare - să îi spunem - a lucrurilor.
Dar ce are în plus spovedania? Este simplu, măcar finalul ei: "Iar eu, nevrednicul, preot şi duhovnic cu puterea ce îmi este dată, te iert şi te dezleg". Spovedania nu este o ştiinţă. Ştiinţa identifică problema, o analizează, o aşază în raft, dar nu are soluţie, pe când spovedania este soluţie la marile probleme ale lumii. De aceea, teologia spun eu, este un fel de metaştiinţă, un pic mai sus decât ştiinţa.
- Ce este postul şi cât este el de important?
C. N.: Este un exerciţiu de cunoaştere a limitelor personale. Toate întrebările pe care le-am primit au fost ce mâncăm, ce nu mâncăm. Acum... Scriptura nu este un manual de nutriţie, asta este clar, nu pentru a fi un manual de nutriţie a venit Hristos, ci pur şi simplu pentru că este nevoie să ne aflăm limitele. Cu asta aflăm cam cum stăm cu voinţa, cu reflectarea în noi înşine, putem stinge televizorul sau nu îl putem stinge, putem să vorbim mai puţin sau mai mult la telefon, putem să fim cuminţi pe facebook sau nu. Am remarcat că în funcţie de marile teme de discuţie de la Bucureşti, oamenii îşi trăiesc vieţile. Ei ne fac agenda... Din nefericire! Noi trebuie să învăţăm că postul este modul de a ne face agenda cu Hristos.
- Ce pot face cei care nu ţin postul alimentar?
C. N.: În perioada în care eram adolescent sau tânăr şi nu posteam, pentru mine era important să fac un fel de igienă a sufletului. În orice caz, generaţia mea nu a crescut cu pornografia de acum, cu abundenţa de imagine şi de adevăr peiorativ care este împotriva adevărului real. Şi faptul că la şcoală profesorii erau atenţi la ce ne predau, arată clar că aveam pe atunci şansele noastre.
"Noi le rupem prietenia, cu aroganţele noastre de pseudoştiinţifici ce suntem!"
- Trebuie să fim mai buni în această perioadă a Postului şi a Paştilor?
C. N.: Trebuie să fim buni tot timpul. Omul care trăieşte în Biserică ştie că această perioadă de Paşti ne însoţeşte tot timpul anului, noi nu suntem în afara razei Învierii în Biserică. De-asta excesul de întrebări şi de adrenalină acordat postirii mi se pare un exces. Creştinul este omul Învierii tot timpul, dacă nu este omul Învierii moare.
- Unii se întreabă de ce trebuie să facem acte de caritate doar în preajma sărbătorilor...
C. N.: Şi eu mă întreb. Nu putem fi oportunişti, nu ne putem pune bine cu Domnul doar în segmentele acestea de timp. Putem face bine şi putem să dăruim binele celuilalt cu toată şi cu toată fiinţa noastră. Aud în ultimul timp că se calculează cât dă Biserica şi cât ia Biserica, cât face Biserica? Biserica suntem toţi! Orice sărac miluit de orice credincios în biserică este Biserica în acţiune. Orice predică bună în biserică nu este numai predica preotului care vorbeşte, este predica întregii Biserici.
- Vin şi tineri la Biserică?
C. N.: Toţi cei care vin la Biserică sunt tineri, de vârste diferite, dar sunt tineri. Şi ce îmi place cel mai mult este că avem o biserică de pici!
- De ce să ducem copiii la Biserică?
C. N.: Ca să se obişnuiască cu frumuseţea, într-o lume urâtă, într-o lume care pierde frumuseţea culorilor, pierde frumuseţea chipurilor, a construcţiilor. Să vezi puştii cum se uită la iconostas! Nu au văzut aşa ceva în viaţa lor. Dumnezeu locuieşte în cel mai frumos castel de prinţi şi de prinţese din toate desenele animate, doar că nu sunt în desene, ci sunt în realitate. Ei sunt prieteni cu Hristos, noi le rupem prietenia, cu aroganţele noastre de pseudoştiinţifici ce suntem! Dar ei nu au nicio treabă! Pentru ei Biserica are gustul pâinii şi zâmbetul părintelui: îţi fac cu mâna în biserică, te pupăcesc de la distanţă.
- Aveţi pagină de facebook şi sunteţi activ pe această platformă de socializare. Este o formă de a propovădui?
C. N.: Este o variantă de a le spune oamenilor că muncesc, dar este şi un mod de a-mi ţine aproape oamenii. Sunt 35.000 de oameni care îmi accesează zilnic pagina şi urmăresc informaţiile de acolo. Mai mult decât atât, eu vreau să îmi transform pagina într-un blog. Nu sunt un adept al dialogului pe facebook, ba mai mult mă irită să văd câte unul cum aruncă câte o piatră şi după aceea crede că a rezolvat problema. Eu aş face câte un blog pentru fiecare preot din ţară, ca să pună tot ce lucrează, cu transparenţă, biserica nu are nimic de ascuns.
"Oamenii cer căldură, cer bucurie"
- Susţineţi adesea conferinţe şi le vorbiţi românilor din afara ţării. Cum vă primeşte Diaspora?
C. N.: Fascinant de frumos! M-am împrietenit cu mii de oameni din sute de parohii. Sunt ai noştri, e ca acasă.
- Este pentru ei Biserica o legătură puternică cu ţara?
C. N.: Este singurul spaţiu în care ei se identifică întru totul cu ţara. Am vorbit cu consuli, cu personal al ambasadelor. Oamenii parcă nu mai au nevoie doar de sprijin logistic, elementar, ci cer mult mai mult, cer căldură, cer bucurie.
În Italia, spre exemplu, s-au externalizat o serie de servicii consulare şi parohiile ajută la realizarea unor ducumente consulare de mare valoare, cu preţ redus pentru că, acolo unde este cazul, Biserica ajută trimiterea documentelor în ţară. La Nurnberg au realizat un serviciu prin care în cazuri de urgenţă trimit românii înapoi în ţară gratuit, printr-un serviciu comun cu politicul de acolo şi cu biserica. Şi în situaţiile în care am avut Colectivul, cei care încă mai ştiu ce se întâmplă în spitalele de peste hotare cu cei arşi, sunt tot preoţii noştri.
- Aveţi un îndemn pentru sibieni de Paşti. Este sărbătoarea de anul acesta mai specială pentru că este un Paşti comun şi pentru ortodocşi, catolici, luterani?
C. N.: Mă bucur foarte mult că oamenii vin şi ne însoţesc la miezul nopţii. Mă bucur foarte mult pentru că toate bisericile istorice din Sibiu vom fi împreună, în noaptea de Înviere. Ştiu că a existat ideea de a face o slujbă împreună în Piaţa Mare. Dar de ce să nu facem din tot Sibiul o Piaţă Mare? Noi trebuie să slujim ca în Piaţa Mare în tot oraşul, împreună, respectându-ne. Nu este un Paşte comun. Paştele comun este primul Paşte, atunci când femeile mironosiţe au vestit Ierusalimului că a înviat Hristos. Toate celelalte sunt semne ale posibilului Paşte comun prin care am trecut împreună atunci când Hristos a înviat. Noi nu facem decât să rememorăm. Noi ştim că Christos a Înviat!
sursa tribuna.ro
