Actualitate

Părintele Calistrat (Chifan) a conferențiat la Chișinău. „Suicidul în interpretarea creștină”

3453

Joi, 30 martie 2017, cu binecuvîntarea Înalt Prea Sfinţitului Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, Rector al Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, în aula mare din incinta institușiei, s-a petrecut conferinţa teologică cu tematica: „Suicidul în interpretarea creștină”, avîndu-l ca invitat pe Părintele Calistrat (Chifan), preot slujitor și duhovnic la Mănăstirea Vlădiceni, (Iași, România).

Împreună cu părintele au fost prezenţi oaspeţi de la editura Eremit, şi Domnul Alexandru Zagnat, cel care a stat la baza înfiinţării Centrului de Misiune „Cuviosul Anatolie Tihai”. Una din prirogativele care era în acest Centru de Misiune, erau să se organizeze conferinţe. Aceste conferinţe ne dau deschiderea tuturor de a vedea, de a găsi răspunsuri, de a căuta mai mult ceea ce ne dorim noi. Prin acest Departament Misionar care face parte din cadrul Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, a fost semnat un protocol cu editura Eremit, fondată în România, care are ca scop promovarea valorilor spirituale ortodoxe. Această editură se ocupă cu traducerea scrierilor a părinţilor ruşi, şi fiecare carte care se va edita, va fi cadonat cîte un volum pentru biblioteca intituţiei.

La rîndul său domnul Chiriac Denis, redactor şef al editurii Eremit din Iaşi, a venit în faţa celor cu prezenţi cu lansarea a două cărţi: „Cum să ne păstrăm pacea sufletului” de prof. dr. Dmitrii Avdeev, şi „Sfânta DIMITRIA din Kiev, o nevoitoare ascunsă de ochii lumii”.

După semnarea protocolului de colaborare i s-a oferit cuvîntul Părintelui Calistrat.

Tematica şi ideia de bază privind problema suicidului în interpretare creştină trebuie să plece din Sfânta Scriptură unde avem variantă atît în Vechiului Testament, cît şi în Noului Testament.

În momentul în care găsim în Sciptură scris: „Credinţa fără fapte moartă este”, vorbim despre un sinucid sufletesc, deci noi nu ne sinucidem, ci noi neautosinucidem prin cei trei mari uriaşi ai sufletului: uitarea, neştiinţa şi lenea. Deci primul act care ne împinge la uciderea sufletească este lenea.

Sub aspectul spiritualităţii creştine, suicidul este considerat un act al lipsei de credinţă şi de încredere în pronia divină. Datorită faptului că suicidul este o faptă ireversibilă, neexistând posibilitatea căinţei, nu există nici posibilitatea iertarii din partea lui Dumnezeu. Avînd în vedere faptul că iubirea lui Hristos înclină totdeauna spre păcătos, ar fi bine ca, neacceptînd păcătul, să-l oferim totuşi pe păcătos milei lui Dumnezeu.

Spre sfirșitul discuției părintele a menționat că Dumnezeu într-atât a iubit lumea, încât pe Fiul Său nu l-a sinucis, ci La dat la moarte pe curce din iubire, să răscupere cu moarte pe moarte câlcînd, și celor din morminte viață dăruindule.

După discursul susținut în fața celor prezenți, Părintele a oferit răspunsuri la multe întrebări care au venit din partea publicului.

La sfîrșit, Prorectorul ATOM, prot. Vetcislav Cazacu, și Decanul Facultății prot. Andrei Oistric, au adus sincere mulțumiri conferențiarului zilei de astăzi pentru toată învățătura pe care a rostit-o, să ne dea Bunul Dumnezeu sănătate, multe bucurii, să avem un post frumos și să ne întîlnim la Înviere cu bucurii foarte mari.

Sursa: www.teologie.md


Articole Asemănătoare
4040

La Chișinău a avut loc Conferința cu tematica: „Tinerii între moarte și Înviere”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Rector al Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, joi, 18 mai 2017, în incinta instituției, a avut loc conferința cu tematica: „Tinerii între moarte și Înviere”. Deschiderea conferinței a fost făcută de către Decanul Facultății, Prot. Andrei Oistric, care a rostit un cuvânt de salut […]

Articole postate de același autor
7743

Daniel Buzdugan: Ca ortodox practicant sunt de acord cu închiderea bisericilor, dar propun ca slujbele să se țină în mall-uri că astea nu se închid

Jurnalistul radio Daniel Buzdugan a comentat presiunile care se fac și speculațiile conform cărora bisericile ar trebui închise în perioada viitoarelor sărbători Pascale, spunând, ironic, că ar fi de acord cu această decizie, dar cu condiția ca slujbele să se țină în mall-uri, deoarece nimeni nu se gândește să închidă aceste locuri foarte aglomerate. „Mdaa, […]